enrique_er
Global Moderator
Hero Member
Popularitate 77
 Deconectat
Gen: 
Vârsta: 21
Locaţia: Timişoara
Mesaje: 1766
Intotdeauna sa fim ca niste copii!
|
 |
« : 17 Oct 07, 12:33 » |
|
1. Sfintele Scripturi
Sfintele Scripturi, Vechiul si Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, dat prin inspiratie divinã, prin mijlocirea oamenilor sfinti ai lui Dumnezeu, care au vorbit si au scris când erau condusi de Duhul Sfânt. În acest Cuvânt, Dumnezeu a încredintat omului cunostinta necesarã pentru mântuire. Sfintele Scripturi sunt descoperirea infailibilã a vointei Sale. Ele sunt standardul caracterului, testul experientei, descoperirea cu autoritate a doctrinelor si raportul demn de încredere al actiunilor lui Dumnezeu în istorie (2 Petru 1,20.21; 2 Tim. 3,16.17; Ps.119,105; Prov. 30,5.6; Is. 8,20; Ioan 17,17; 1 Tes. 2,13; Evr. 4,12).
2. Trinitatea
Existã un singur Dumnezeu: Tatãl, Fiul si Duhul Sfânt, o unitate de trei Persoane vesnice. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotstiutor, mai presus de toate si omniprezent. El este infinit si dincolo de întelegerea omeneascã, totusi cunoscut în mãsura în care El Se reveleazã. El este pentru vesnicie vrednic de închinare, adorare si slujire din partea întregii creatiuni (Deut. 6,4; Mat. 28,19; 2 Cor. 13,14; Ef. 4,4-6; 1 Petru 1,2; 1 Tim. 1,17; Apoc. 14,7.15
3. Tatal
Dumnezeu Tatãl cel vesnic este Creatorul, Izvorul, Sustinãtorul si Suveranul întregii creatiuni. El este drept si sfânt, plin de milã si har, încet la mânie si bogat în dragoste statornicã si în credinciosie. Toate atributele si puterile descoperite în Fiul si în Duhul Sfânt sunt de asemenea, reprezentãri ale Tatãlui (Gen. 1,1; Apoc. 4,11; 1 Cor. 15,28; Ioan 3,16; 1 Ioan 4,8; 1 Tim. 1,17; Ex 34,6.7; Ioan 14,9).
4. Fiul
Dumnezeu Fiul cel vesnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile si prin El este descoperit caracterul lui Dumnezeu. El este Mântuitorul si Judecãtorul lumii. Dumnezeu adevãrat din vesnicii, El a devenit si Om adevãrat, Isus Hristos. El a fost conceput prin Duhul Sfânt si nãscut din fecioara Maria. A trãit si a fost ispitit ca orice fiintã omeneascã, dar a exemplificat în mod desãvârsit neprihãnirea si dragostea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, El a manifestat puterealui Dumnezeu si a dovedit cã este Mesia, Cel fãgãduit de Dumnezeu. A suferit si a murit de bunã voie pe cruce pentru pãcatele noastre si în locul nostru, a înviat din morti si S-a înãltat la ceruri, ca sã mijloceascã în Sanctuarul ceresc pentru noi. Isus va reveni în slavã pentru eliberarea finalã a poporului Sãu si restatornicirea tuturor lucrurilor (Ioan 1,1-3.14; Col. 1,15-19; Ioan 10,30; 14,9; Rom. 6,23; 2 Cor. 5,17-19; Ioan 5,22; Luca 1,35; Fil. 2,5-11; Evr. 2,9-18; 1 Cor. 15,3.4; Evr. 8,1.2; Ioan 14,1-3).
5. Duhul Sfant
Dumnezeu Duhul cel vesnic a luat parte activã împreunã cu Tatãl si cu Fiul la creatiune, la întrupare si la rãscumpãrare. El este Cel care a inspirat scriitorii Bibliei. El a umplut cu putere viata lui Hristos. El atrage si convinge fiintele omenesti, iar pe aceia care rãspund îi înnoieste si îi transformã dupã chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatãl si de Fiul pentru a fi totdeauna alãturi de copiii Lui, El oferã daruri spirituale bisericii, o împuterniceste sã dea mãrturie despre Hristos si, în armonie cu Biblia, o conduce în tot adevãrul (Gen. 1,1.2; Luca 1,35; 4,18; Fapte 10,38; 2 Petru 1,21; 2 Cor. 3,18; Ef. 4,11.12; Fapte 1,8; Ioan 14,16-18.26; 15,26.27; 16,7-13).
6. Creatiunea
Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor si a descoperit în Sfintele Scripturi raportul autentic al activitãtii Sale creatoare. În sase zile, Domnul a fãcut —cerul si pãmântull., toate fiintele vii care sunt pe pãmânt, iar în ziua a saptea a acelei prime sãptãmâni S-a odihnit. Astfel, El a înfiintat Sabatul zilei a saptea ca memorial vesnic al încheierii activitãtii Sale creatoare. Primul bãrbat si prima femeie au fost fãcuti dupã chipul lui Dumnezeu, ca încoronare a lucrãrii de creatiune. Li s-a dat stãpânire asupra lumii si rãspunderea de a avea grijã de ea. Când lucrarea creatiunii a fost încheiatã, lumea era —foarte bunãlt, proclamând gloria lui Dumnezeu (Gen. 1,2; Ex. 20,8-11; Ps. 19,1-6; 33,6.9; 104; Evr. 11,3).
7. Natura omului
Omul a fost creat dupã chipul lui Dumnezeu cu individualitate, putere si libertate de a gândi si a actiona. Fiecare este o unitate indivizibilã a trupului, mintii si sufletului. Desi creat ca fiintã liberã, el este dependent de Dumnezeu în ce priveste viata, suflarea si toate celelalte. Când primii nostri pãrinti n-au ascultat de Dumnezeu, ei au tãgãduit, de fapt, dependenta lor de El si au pierdut pozitia lor înaltã ca reprezentanti ai Sãi. Chipul lui Dumnezeu din ei a fost denaturat si au ajuns supusi mortii. Urmasii lor împãrtãsesc aceastã naturã decãzutã si consecintele ei. Ei se nasc cu slãbiciuni si tendinte spre rãu. Dar Dumnezeu, prin Hristos, a împãcat lumea cu Sine si, prin Duhul Sãu, reface în cei care se pocãiesc chipul Creatorului lor. Creati pentru gloria lui Dumnezeu, ei sunt chemati sã-L iubeascã, sã se iubeascã unii pe altii si sã aibã grijã de mediul natural în care trãiesc (Gen. 1,26-28; 2, 7; Ps. 8,4-8; Fapte 17,24-28; Gen. 3; Ps. 51,5; Rom. 5,12-17; 2 Cor. 5,19.20; Ps. 51,10; 1 Ioan 4,7.8.11.20; Gen. 2,15).
8. Marea lupta
Întreaga omenire este acum implicatã într-o mare luptã între Hristos si Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la Legea Sa si la suveranitatea Sa în univers. Acest conflict a început în ceruri, atunci când o fiintã creatã, înzestratã cu libertatea de alegere, prin înãltarea de sine a devenit Satana, vrãjmasul lui Dumnezeu, si a condus la rãzvrãtire o parte dintre îngeri. El a introdus spiritul rãzvrãtirii în lumea noastrã, determinând pe Adam si pe Eva sã pãcãtuiascã. Pãcatul omului a dus la distrugerea chipului lui Dumnezeu în omenire, la dezordine în lumea creatã si, în cele din urmã, la distrugerea acesteia prin potopul care a cuprins întreaga omenire. Urmãritã de întreaga creatiune, aceastã lume a devenit scena conflictului universal, din care, în cele din urmã, Dumnezeul dragostei va fi îndreptãtit. Pentru a ajuta pe poporul Sãu în acest conflict, Hristos trimite Spiritul Sãu cel Sfânt si îngeri credinciosi sã-l cãlãuzeascã, sã-l apere si sã-l sustinã pe calea mântuirii (Apoc.12,4-9; Is. 14,12-14; Ez. 28,12-18; Gen. 3; Rom. 1,19-32; 5,12-21; 8,19-22; Gen. 6-8; 2 Petru 3,6; 1 Cor. 4,9; Evr. 1,14).
9. Viata, moartea si invierea lui Hristos
Prin ascultarea desãvârsitã a lui Hristos fatã de vointa lui Dumnezeu, prin suferintele, moartea si învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispãsire pentru pãcatele omenirii. În acest fel, cei care, prin credintã, acceptã ispãsirea, pot avea viata vesnicã, iar întreaga creatiune poate întelege mai bine dragostea nemãrginitã si sfântã a Creatorului. Aceastã ispãsire desãvârsitã apãrã dreptatea Legii lui Dumnezeu si caracterul Sãu plin de har, condamnând pãcatul nostru, dar oferindu-ne iertare. Hristos a murit în locul nostru, aducându-ne ispãsire, împãcare si transformare. Învierea lui Hristos proclamã triumful lui Dumnezeu asupra fortelor rãului, iar celor ce acceptã ispãsirea, le asigurã biruinta finalã asupra pãcatului si asupra mortii. Ea declarã domnia lui Isus Hristos, înaintea Cãruia se va pleca orice genunchi în ceruri si pe pãmânt (Ioan 3,16; Is. 53; 1 Petru 2,21.22; 1 Cor. 15,3.4.20-22; 2 Cor. 5,14.15.19-21; Rom. 1,4; 3,25; 4,25; 8,34; 1 Ioan 2,2; 4,10; Col. 2,15; Fil. 2,6-11).
10. Experienta mantuirii
În nemãrginita Sa dragoste si milã, Dumnezeu a fãcut ca Hristos, care nu a cunoscut pãcatul, sã fie fãcut pãcat pentru noi, astfel ca, prin El, sã putem fi neprihãnirea lui Dumnezeu în El. Condusi de Spiritul Sfânt, noi ne recunoastem pãcãtosenia, ne pocãim de nelegiuirile noastre si credem în Isus ca Domn si Hristos, ca Înlocuitor si Exemplu al nostru. Aceastã credintã care primeste mântuirea vine prin puterea divinã a Cuvântului si este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristos, noi suntem îndreptãtiti, adoptati ca fii si fiice ale lui Dumnezeu si eliberati de sub domnia pãcatului. Prin Spiritul Sfânt, suntem nãscuti din nou si sfintiti; tot Duhul Sfânt este Acela care ne înnoieste mintea, scrie legea dragostei lui Dumnezeu inimã si ne dã putere sã trãim o viatã sfântã. Rãmânând în El, ne împãrtãsim de natura divinã si avem asigurarea mântuirii acum si în ziua judecãtii (2 Cor. 5,17-21; Ioan 3,16; Gal. 1,4; 4,4-7; Tit 3,3-7; Ioan 16,8; Gal. 3,13.14; 1 Petru 2,21.22; Rom. 10,17; Luca 17,5; Marcu 9,23.24; Ef. 2,5-10; Rom. 3,21-26; Col. 1,13.14; Rom. 8,14-17; Gal. 3,26; Ioan 3,3-8; 1 Petru 1,23; Rom. 12,2; Evr. 8,7-12; Ez. 36,25-27; 2 Petru 1,3.4; Rom. 8,1-4; 5,6-10).
11. Biserica
Biserica este comunitatea credinciosilor care cred si mãrturisesc pe Isus Hristos ca Domn si Mântuitor. Ca urmasi ai poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament, suntem chemati sã iesim din lume. Noi ne adunãm laolaltã pentru închinare, pentru pãrtãsie, pentru instruire din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru celebrarea Cinei Domnului, pentru slujirea întregii omeniri si pentru proclamarea Evangheliei în toatã lumea. Biserica îsi primeste autoritatea de la Hristos, care este Cuvântul întrupat, si din Sfintele Scripturi, care constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Biserica este familia lui Dumnezeu. Fiind adoptati ca fii ai Lui, membrii ei trãiesc în baza noului legãmânt. Biserica este trupul lui Hristos, o comunitate de credintã, al cãrei Cap este Însusi Hristos. Ea este mireasa pentru care a murit Hristos ca s-o sfinteascã si s-o curãteascã. La întoarcerea Lui triumfalã, El o va recunoaste ca fiind biserica Sa glorioasã: cei credinciosi din toate timpurile, rãscumpãrati prin sângele Sãu, fãrã patã sau zbârciturã, sfinti si fãrã prihanã (Gen. 12,3; Fapte 7,38; Ef. 4,11-15; 3,8-11; Mat. 28,19.20; 16,13-20; 18,18; Ef. 2,19-22; 1,22.23; 5,23-27; Col. 1,17.18).
12. Ramasita si misiunea ei
Biserica universalã este compusã din toti cei care cred cu adevãrat în Hristos. Dar, în ultimele zile ale istoriei planetei, când apostazia devine generalã, Dumnezeu cheamã deoparte o rãmãsitã care tine poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus. Ea anuntã sosirea ceasului judecãtii, proclamã mântuirea prin Hristos si vesteste apropierea celei de a doua veniri a Lui. Aceastã proclamare este simbolizatã de cei trei îngeri din Apocalips 14. Ea coincide cu judecata din ceruri si are ca rezultat o lucrare de pocãintã si reformã pe pãmânt. Fiecare credincios este chemat sã dea mãrturie personalã în aceastã lucrare mondialã (Apoc. 12,17; 14,6-12: 18,1-4; 2 Cor. 5,10; Iuda 3,14; 1 Petru 1,16-19; 2 Petru 3,10-14; Apoc. 21,1-14).
13. Unitatea trupului lui Hristos
Biserica este un corp de credinciosi, compus din multi membri, chemati din toate natiunile, neamurile, limbile si popoarele. În Hristos, noi suntem o nouã creatiune. Deosebirile de rasã, culturã, instruire si nationalitate, precum si diferintele dintre cei de sus si cei de jos, dintre bogati si sãraci, dintre bãrbati si femei nu trebuie sã dea loc la dezbinãri între noi. Toti suntem egali în Hristos care, printr-un singur Duh, ne-a legat în aceeasi pãrtãsie cu El si unul cu altul. Noi trebuie sã slujim si sã fim slujiti fãrã pãrtinire sau rezervã. Prin descoperirea lui Isus Hristos în Sfintele Scripturi, împãrtãsim aceeasi credintã si nãdejde si dãm tuturor o mãrturie unitã. Aceastã unitate îsi are izvorul în unitatea Treimii divine, care ne-a adoptat ca fii ai Sãi (Rom. 12,4.5; 1 Cor. 12,12-14; Mat. 28,19.20; Ps. 133,1; 2 Cor. 5,16.17; Fapte 17,26.27; Gal. 3,27.29; Col. 3,10-15; Ef. 4,14-16; 4,1-6; Ioan 17,20-23).
14. Botezul
Prin botez, noi mãrturisim credinta noastrã în moartea si învierea lui Isus Hristos si dãm mãrturie privind moartea noastrã fatã de pãcat si hotãrârea de a umbla într-o viatã nouã. Astfel, noi recunoastem pe Hristos ca Domn si Mântuitor, devenim poporul Lui si suntem primiti ca membri de cãtre biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertãrii pãcatelor si al primirii Duhului Sfânt. Botezul este sãvârsit prin scufundarea în apã si este conditionat de mãrturisirea credintei în Isus si de dovada pocãintei. El trebuie sã fie precedat de instruirea în adevãrurile Sfintelor Scripturi si de primirea învãtãturilor ei (Rom. 6,1-6; Col. 2,12.13; Fapte 16,30-33; 22,16; 2,38; Mat. 28,19.20).
15. Cina Domnului
Cina Domnului este împãrtãsirea cu simbolurile trupului si sângelui lui Hristos, ca expresie a credintei în El, Domnul si Mântuitorul nostru. În aceastã experientã a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se întâlni cu poporul Sãu si a-l întãri. Când ne împãrtãsim, noi proclamãm cu bucurie moartea Domnului, pânã va reveni El. Pregãtirea pentru Cina Domnului cuprinde cercetarea de sine, pocãinta si mãrturisirea. Învãtãtorul a instituit serviciul spãlãrii picioarelor, care înseamnã o reînnoire a curãtirii, o expresie a bunãvointei de a ne sluji unul altuia în umilintã crestinã si de a ne uni inimile în dragoste. Serviciul Cinei Domnului este deschis tuturor credinciosilor crestini (1 Cor. 10,16.17; 11,23-30; Mat. 26,17-30; Apoc. 3,20; Ioan 6,48-63; 13,1-17).
16. Darurile spirituale si slujirea
Dumnezeu acordã tuturor membrilor bisericii Sale din toate vremurile daruri spirituale pe care fiecare membru urmeazã sã le foloseascã pentru binele comun al bisericii si al omenirii, într-o slujire plinã de iubire. Acordate prin mijlocirea Duhului Sfânt, care dã fiecãruia în parte dupã cum voieste, darurile aduc cu ele toate aptitudinile si capacitãtile de slujire de care are nevoie biserica pentru a-si îndeplini functiile stabilite de Dumnezeu. Potrivit Scripturii, între aceste daruri se aflã: credinta, vindecarea, profetizarea, propovãduirea, învãtarea, administrarea, împãcarea, compasiunea, slujirea cu sacrificiu de sine si binefacerea pentru încurajarea si ajutarea semenilor. Unii membri sunt chemati de Dumnezeu si înzestrati de Duhul Sfânt pentru indeplinirea functiilor recunoscute de bisericã, cum ar fi: lucrarea pastoralã, evanghelisticã, apostolicã si de învãtare. Ele sunt necesare în mod deosebit pentru pregãtirea membrilor în vederea lucrãrii de slujire, pentru dezvoltarea bisericii în vederea atingerii maturitãtii spirituale, cum si pentru promovarea unitãtii credintei si a cunoasterii de Dumnezeu. Atunci când membrii folosesc aceste daruri spirituale ca administratori credinciosi ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este protejatã de influentele distructive ale învãtãturilor false, îsi primeste cresterea de la Dumnezeu si se zideste în credintã si dragoste (Rom. 12,4-8; 1 Cor. 12,9-11.27.28; Ef. 4,8.11-16; Fapte 6,1-7; 1 Tim. 3,1-13; 1 Petru 4,10.11).
17. Darul profetiei
Printre darurile Duhului Sfânt se aflã si profetia. Acest dar este un semn de identificare a bisericii rãmãsitei si s-a manifestat prin lucrarea Ellenei White. Scrierile acestui sol al lui Dumnezeu sunt un izvor continuu de adevãr învestit cu autoritate, adevãr care oferã bisericii mângâiere, cãlãuzire, instruire si îndreptare. Ele aratã clar cã Biblia este etalonul dupã care trebuie sã fie verificatã orice învãtãturã si experientã (Ioel 2,28.29; Fapte 2,14-21; Evr. 1,1-3; Apoc. 12,17; 19,10).
18. Legea lui Dumnezeu
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în Cele Zece Porunci si exemplificate în viata Domnului Hristos. Ele exprimã dragostea, vointa si scopurile lui Dumnezeu cu privire la comportarea si relatiile umane si sunt obligatorii pentru toti oamenii din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legãmântului lui Dumnezeu cu poporul Sãu si etalonul judecãtii lui Dumnezeu. Prin intermediul Duhului Sfânt, ele scot în evidentã pãcatul si trezesc simtãmântul nevoii dupã un Mântuitor. Mântuirea se realizeazã prin har si nu prin fapte, dar roada ei este ascultarea de porunci. Aceastã ascultare dezvoltã caracterul crestin si are ca rezultat un simtãmânt al stãrii de bine. Ea constituie dovada dragostei noastre fatã de Dumnezeu si a interesului pentru semenii nostri. Ascultarea care vine din credintã demonstreazã puterea Domnului Hristos de a transforma viata si întãreste în acest fel mãrturia crestinã (Ex. 20,1-17; Ps. 40,7.8; Mat. 22,36-40; Deut. 28,1-14; Mat. 5,17-20; Evr. 8,8-10; Ioan 15,7-10; Ef. 2,8-10; 1 Ioan 5,3; Rom. 8,3.4; Ps. 19,7-14).
19. Sabatul
Dupã cele sase zile ale creatiunii, Creatorul binefãcãtor S-a odihnit în ziua a saptea si a instituit Sabatul pentru toti oamenii, ca memorial al creatiunii. Porunca a patra a Legii neschimbãtoare a lui Dumnezeu cere pãzirea Sabatului ca zi de odihnã, de închinare si de slujire, în armonie cu învãtãturile si exemplul lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de comuniune plãcutã cu Dumnezeu si unii cu altii. Este un simbol al rãscumpãrãrii prin Hristos, un semn al sfintirii noastre, o dovadã a credinciosiei noastre si o pregustare a viitorului nostru vesnic în Împãrãtia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legãmântului vesnic dintre El si poporul Sãu. Pãzirea cu bucurie a acestui timp sfânt, de seara pânã seara, de la apus pânã la apus, este o celebrare a lucrãrii de creatiune si rãscumpãrare a lui Dumnezeu (Gen. 2,1-3; Ex. 20,8-11; Luca 4,16; Is. 56,5.6; 58,13.14; Mat. 12,1-12; Ex. 31,13-17; Ez. 20,12.20; Deut. 5,12-15; Evr. 4,1-11; Lev. 23,32; Marcu 1,32).
20. Ispravnicia
Noi suntem ispravnicii lui Dumnezeu, cãrora ne-a încredintat timp si ocazii, capacitãti si bunuri, binecuvântãrile pãmântului si resursele lui. De aceea, suntem rãspunzãtori fatã de El pentru buna lor folosire. Noi recunoastem drepturile de proprietar ale lui Dumnezeu, printr-o slujire plinã de credinciosie fatã de El si fatã de semenii nostri, prin faptul cã Îi înapoiem zecimea si dãm daruri pentru vestirea Evangheliei, pentru sustinerea si dezvoltarea bisericii Sale. Isprãvnicia este un privilegiu pe care ni l-a dat Dumnezeu pentru a creste în dragoste si pentru a birui egoismul si lãcomia. Ispravnicul se bucurã de binecuvântãrile care vin asupra altora, ca rezultat al credinciosiei sale (Gen. 1,26-28; 2,15; 1 Cron. 29,14; Hag. 1,3-11; Mal. 3,8-12; 1 Cor. 9,9-14; Mat. 23,23; 2 Cor. 8,1-15; Rom. 15,26.27).
21. Comportamentul crestin
Noi suntem chemati sã fim un popor evlavios, care gândeste, simte si actioneazã în armonie cu principiile cerului. Pentru ca Duhul lui Dumnezeu sã refacã în noi caracterul Domnului nostru, trebuie sã ne angajãm numai în acele lucruri care vor produce în viata noastrã curãtie, sãnãtate si bucurie. Aceasta înseamnã cã plãcerile si distractiile noastre trebuie sã corespundã celor mai înalte standarde ale bunului-gust si frumusetii crestine. Desi recunoastem deosebirile de culturã, îmbrãcãmintea noastrã trebuie sã fie simplã, decentã si de bun gust, asa cum se potriveste acelora pentru care adevãrata frumusete nu constã în împodobirea exterioarã, ci în podoaba nepieritoare a unui duh blând si linistit. Aceasta mai înseamnã cã, întrucât trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, trebuie sã avem grijã de ele într-un mod inteligent. Pe lângã miscare fizicã si odihnã corespunzãtoare, trebuie sã adoptãm cea mai sãnãtoasã dietã cu putintã si sã ne abtinem de la alimentele necurate identificate în Scripturã. Pentru cã bãuturile alcoolice, tutunul, folosirea iresponsabilã a medicamentelor si a narcoticelor sunt dãunãtoare corpului nostru, trebuie sã ne abtinem de la folosirea lor. În schimb, trebuie sã ne angajãm în tot ceea ce ne aduce gândurile si trupul în ascultare de Hristos, care doreste sã fim sãnãtosi, plini de bucurie si bunãtate (Rom. 12,1.2; 1 Ioan 2,6; Ef. 5,1-21; Fil. 4,8; 2 Cor.10,5; 6,14-7,1; 1 Petru 3,1-4; 1 Cor. 6,19; 10,31; Lev.11,1-47; 3 Ioan 2).
22. Casatoria si familia
Cãsãtoria a fost instituitã de Dumnezeu în Eden. Isus a declarat-o ca fiind unirea pentru toatã viata dintre un bãrbat si o femeie, într-o pãrtãsie plinã de dragoste. Pentru crestin, cãsãtoria este un legãmânt atât fatã de Dumnezeu, cât si fatã de tovarãsul de viatã. De aceea, trebuie sã fie încheiatã numai între parteneri care împãrtãsesc aceeasi credintã. Aceastã relatie se întemeiazã pe dragoste reciprocã, pe cinste, respect si responsabilitate si trebuie sã reflecte dragostea, sfintenia, apropierea si permanenta relatiei dintre Hristos si biserica Sa. Cu privire la divort, Isus a învãtat cã cel care se desparte de tovarãsul sãu de viatã din alte motive decât infidelitatea, cãsãtorindu-se cu altcineva, comite adulter. Desi unele relatii de familie nu corespund idealului, sotii care se dãruiesc unul altuia pe deplin în Hristos pot realiza o unitate plinã de dragoste prin cãlãuzirea Duhului si pot contribui la dezvoltarea bisericii. Dumnezeu binecuvânteazã familia si doreste ca membrii ei sã se ajute unul pe altul pentru a ajunge la maturitate. Pãrintii sunt datori sã-si creascã copiii în dragoste si ascultare de Dumnezeu. Prin exemplul si cuvintele lor, ei trebuie sã-i învete cã Hristos disciplineazã în mod iubitor, întotdeauna gingas si atent, dorind ca ei sã devinã membri ai trupului Sãu, familia lui Dumnezeu. Legãtura familialã tot mai strânsã este unul dintre semnele distinctive ale soliei finale a Evangheliei (Gen. 2,18-25; Mat. 19,3-9; Ioan 2,1-11; 2 Cor. 6,14; Ef. 5,21-33; Mat. 5,31.32; Marcu 10,11.12; Luca 16,18; 1 Cor. 7,10.11; Ex. 20,12; Ef. 6,1-4; Deut. 6,5-9; Prov. 22,6: Mal. 4,5.6).
23. Lucrarea Domnului Hristos in sanctuarul ceresc
Existã un sanctuar în ceruri, adevãratul cort întemeiat de Dumnezeu, nu de om. În el, Domnul Hristos slujeste în favoarea noastrã, punând la dispozitia credinciosilor binefacerile jertfei Sale de ispãsire aduse pe cruce, o datã pentru totdeauna. El a inaugurat activitatea Sa ca Mare Preot si a început lucrarea de mijlocire la data înãltãrii Sale. În 1844, la sfârsitul perioadei profetice de 2300 de zile, El a intrat în cea de-a doua si ultima fazã a lucrãrii Sale de ispãsire. Aceasta este lucrarea judecãtii de cercetare, care constituie o parte a îndepãrtãrii finale a pãcatului, simbolizatã prin curãtirea vechiului sanctuar iudaic din Ziua ispãsirii. În acest serviciu simbolic, sanctuarul era curãtit prin sângele animalelor jertfite, însã lucrurile ceresti sunt curãtite prin jertfa desãvârsitã a sângelui si prin meritele lui Isus Hristos. Judecata de cercetare descoperã fiintelor ceresti cine sunt cei adormiti în Hristos si socotiti vrednici sã aibã parte de prima înviere. Ea aratã de asemenea, cine dintre cei vii sunt în Hristos, pãzind poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus, fiind astfel gata sã fie strãmutati în Împãrãtia Sa vesnicã. Aceastã judecatã stabileste dreptatea lui Dumnezeu în lucrarea de salvare a celor ce cred în Isus. Ea aratã cã cei care au rãmas credinciosi lui Dumnezeu vor primi Împãrãtia. Încheierea acestei lucrãri a Domnului Hristos va marca sfârsitul timpului de probã al omenirii, înaintea celei de-a doua veniri (Evr. 8,1-5; 4,14-16; 9,11-28; 10,19-22; 1,3; 2,16.17; Dan. 7,9-27; 8,13.14; 9,24-27; Num. 14,34; Ez. 4,6; Lev.16; Apoc. 14,6.7; 20,12; 14,12; 22,12).
24. A doua venire a Domnului Hristos
A doua venire a lui Hristos este binecuvântata sperantã a bisericii, punctul culminant al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi literalã, personalã, vizibilã si mondialã. Când El va reveni, mortii neprihãniti vor fi înviati si împreunã cu cei neprihãniti care vor fi în viatã vor fi glorificati si luati la cer, iar cei nelegiuiti vor muri. Împlinirea celor mai multe profetii, împreunã cu situatia actualã din lume, aratã cã venirea lui Hristos este iminentã. Timpul acestui eveniment nu a fost descoperit, de aceea suntem îndemnati sã fim gata în orice vreme (Tit 2,13; Evr. 9,28; Ioan 14,1-3; Fapte 1,9-11; Mat. 24,14; Apoc. 1,7; Mat. 24,43.44; 1 Tes. 4,13-18; 1 Cor. 15,51-54; 2 Tes. 1,7-10; 2,8; Apoc. 14,14-20; 19,11-21; Matei 24; Marcu 13; Luca 21; 2 Tim. 3,1-5; 1 Tes. 5,1-6).
25. Moartea si Invierea
Plata pãcatului este moartea. Dar Dumnezeu, singurul care are nemurirea, va da viatã vesnicã celor rãscumpãrati. Pânã în ziua aceea, moartea este o stare de inconstientã pentru toti oamenii. Când Se va arãta Domnul Hristos, Viata noastrã, neprihãnitii înviati si neprihãnitii în viatã vor fi glorificati si luati sã întâmpine pe Domnul lor. A doua înviere, învierea celor nelegiuiti, va avea loc dupã o mie de ani (Rom. 6,23; 1 Tim. 6,15.16; Ecl. 9,5.6; Ps. 146,3.4; Ioan 11,11-14; Col. 3,4; 1 Cor. 15,51-54; 1 Tes. 4,13-17; Ioan 5,28.29; Apoc. 20,1-10).
26. Mileniul si sfarsitul pacatului
Mileniul este domnia de o mie de ani a Domnului Hristos împreunã cu sfintii Sãi în ceruri, între prima si a doua înviere. În timpul acesta, mortii cei nelegiuiti vor fi judecati. Pãmântul va fi complet pustiu, fãrã locuitori, dar ocupat de Satana si îngerii lui. La sfârsitul mileniului, Domnul Hristos, cu sfintii Sãi si cu cetatea sfântã, va coborî din ceruri pe pãmânt. Atunci mortii nelegiuiti vor fi înviati si împreunã cu Satana si îngerii lui vor înconjura cetatea; dar foc de la Dumnezeu îi va mistui si va curãti pãmântul. Astfel, universul va fi eliberat pentru totdeauna de pãcat si de pãcãtosi (Apoc. 20; 1 Cor. 6,2.3; Ier. 4,23-26; Apoc. 21,1-5; Mal. 4,1; Ez. 28,18.19).
27. Noul Pamant
Pe Noul Pãmânt, în care va locui neprihãnirea, Dumnezeu va pregãti un cãmin vesnic pentru cei rãscumpãrati si un mediu desãvârsit pentru viatã vesnicã, dragoste, bucurie si pentru a învãta în prezenta Lui. Aici, Dumnezeu Însusi va locui cu poporul Sãu, iar suferinta si moartea nu vor mai fi. Marea luptã va lua sfârsit, iar pãcatul nu va mai exista. Toate lucrurile, însufletite si neînsufletite, vor declara cã Dumnezeu este dragoste. El va domni pentru vesnicie. Amin. (2 Petru 3,13; Is. 35;65,17-25; Mat. 5,5; Apoc. 21,1-7; 22,1-5; 11,15).
|
