Povestiri si citate

[enrique_er]

198)     Când era copil, John Milton visa că scrie un poem epic despre o lume care să nu fie bucuroasă să moară. Nebulosul vis al unui copil a devenit idealul fix al tânărului. În timpul studiilor, în călătorii, în timpul anilor zbuciumaţi ai maturităţii, viziunea aceasta l-a însoţit mereu. Orb şi bătrân, poetul şi-a împlinit visul copilăriei. Iar versurile “Paradisului pierdut” continuă să sune peste veacuri. “Fii sigur că dacă Dumnezeu aşteaptă mai mult decât ţi-ai dori, o face doar ca binecuvântarea să fie dublu preţuită. Dumnezeu a aşteptat mii de ani până când timpul s-a împlinit, apoi a trimis pe Fiul Său. Timpul nostru este în mâinile Sale. El va face alegerea cu repeziciune; se va grăbi să ne ajute; şi nu va întârzia nici o oră prea mult.” (Andrew Murray)
     “Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului.” Psalmii 107:1-2

[enrique_er]

199)     În Brazilia se află o statuie faimoasă a lui Isus, a cărei faţă este atât de aplecată, încât singura cale de a privi în ochii Săi este acea de a îngenunchea şi de a privi în sus. Dacă vrei să-L priveşti în ochi, trebuie mai întâi să păşeşti pe calea umilinţei.
     “Ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor. Le voi da o inimă şi o cale, ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor şi a copiilor lor.” Isaia 32:38-39

[enrique_er]

200)     Gustave Valberi a spus într-un articol: “Din 1490 î.Hr. până în 1861 d.Hr., timp de 3351 de ani, au fost doar 221 de ani de pace şi 3130 de ani de război. Ceea ce înseamnă 14 ani de război la un an de pace. În ultimele trei secole au fost 286 de războaie în Europa. El a adăugat că între 1500 î.Hr. şi 1860 d.Hr., mai mult de 8000 de tratate de pace, prevăzute să rămână valabile pentru totdeauna, au fost încălcate. Media de timp în care au rămas în vigoare a fost de 2 ani.”
     “În adevăr, zadarnic se aşteaptă mântuirea de la dealuri şi de la mulţimea munţilor; în adevăr, în Domnul, Dumnezeul nostru, este mântuirea lui Isarel.” Ieremia 3:23

[enrique_er]

201)     Când oraşul Pompei, acoperit de lava Vezuviului în 79 d.Hr., a fost dezgropat, printre corpurile umane descoperite a fost şi cel al unui soldat roman care păzea poarta oraşului. Dacă ceilalţi locuitori au fost descoperiţi în poziţii care arătau intenţia de a fugi, soldatul roman a fost găsit în poziţia în care fusese pus de căpitan, mâinile sale strângând cu putere arma. Acolo, în timp ce pământul se cutremura, în timp ce pâraiele de lavă îl înconjurau, el a stat la post. Acolo a fost descoperit după mai mult de o mie de ani.
     “Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte, nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.” Psalmii 121:3-4

[enrique_er]

202)     Când era copil, Moody marele evanghelist obişnuia ca primăvara, după ce se topea zăpada, să ia o lentilă şi să o ţină în aşa fel încât să concentreze razele soarelui către o ramură, până când aceasta lua foc. Dumnezeu vrea să ne transforme, oferind razele iubirii Sale. Când vom lăsa credinţa noastră să direcţioneze această iubire, vom lua şi noi “foc” pentru Dumnezeu.
     “Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.” Psalmii 119:105

[enrique_er]

203)     La Banca de Stat a Angliei exista o maşină a cărei destinaţie este o lecţie pentru credincioşi. Maşina era folosită pentru a descoperi monedele de aur false. Când monedele erau introduse în maşină, ea le împărţea în două categorii: cele cu greutate exactă şi cele care erau prea uşoare. Nu ştiu dacă Dumnezeu are o astfel de maşinărie. Ştiu doar că El ştie exact cine este “prea uşor”.
     “De aceea aşa vorbeşte Domnul: “Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi, şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea.” Ieremia 15:19

[enrique_er]

204)     “De ce distrugi bucata de marmură?” l-a întrebat fiul unui sculptor pe tatăl său., atunci când l-a văzut cu o daltă ascuţită şi un ciocan greu în mână, făcând să sară bucăţi mari din blocul de piatră. “Nu, dragul meu, eu nu distrug”, a fost răspunsul tatălui. “Dimpotrivă, cu fiecare lovitură de ciocan, cu fiecare bucăţică sărită de sub daltă, blocul de marmură se transformă şi devine mai asemănător cu chipul pe care vreau să-l redau.” Lovituri, încercări, suferinţă. Aceasta este calea prin care suntem şi noi făcuţi tot mai asemănători cu Mântuitorul nostru Isus Hristos.
     “Acolo Mă voi întâlni cu tine.” Exodul 25:22

[enrique_er]

205)     Atunci când căuta oameni dispuşi să-l ajute în eliberarea Italiei, Garibaldi le-a cerut unor tineri să se înroleze în armata lui. “Ce oferi dumneata?” a fost întrebarea tinerilor. “Ce ofer? O viaţă aspră, foame, sete, nopţi fără somn, haine zdrenţuite de atâta purtat, picioare rănite de marşuri nesfârşite, nenumărate lipsuri… dar la urmă Victoria în cea mai nobilă cauză care v-a solicitat vreodată” a fost răspunsul lui Garibaldi. Tineretul Italiei l-a urmat, iar ţara a fost eliberată. Ce aştepţi tu… să-ţi ofere Dumnezeu?
     “Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor  îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde.” Isaia 43:1-2

[enrique_er]

206)    Uneori când asedia o cetate , Alexandru cel Mare obişnuia să arboreze mai întâi un steag alb. Aceasta însemna că dacă locuitorii se predau urma să fie trataţi cu toată îngăduinţa. După un timp era arborat un steag roşu, însemnând că predarea era urmată de distrugerea oraşului, dar vieţile oamenilor aveau să fie cruţate. Dacă nici atunci cetatea nu se preda, era arborat un steag negru, simbolizând distrugerea totală război total. Steagul arborat de Dumnezeu este cel al Harului Său albul neprihănirii oferite prin Hristos. Mâine e posibil să se schimbe culoarea steagului…
     “Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare.” Deuteronom 33:27

[enrique_er]

207)     Teologul Arthur W. Pink a spus: “Dumnezeu nu se poate schimba spre mai bine deoarece El deja este perfect; şi, pentru că este perfect; El nu se poate schimba nici spre rău.” Natura neschimbătoare a Lui Dumnezeu reprezintă unul dintre cele mai importante adevăruri ale creştinismului. Vremea se schimbă, noi ne schimbăm, dar Dumnezeu nu se schimbă niciodată. El este acelaşi astăzi ca şi în trecut. În timp ce noi ne maturizăm, El nu trebuie să facă acest lucru; El este constant de-a lungul vieţii. Nu trebuie să ne îngrijorăm de reacţiile Sale neaşteptate, El nu are aşa ceva. Credinţa noastră se sprijină pe ceva cu adevărat solid, neschimbător şi sigur. Nu-i aşa că te poţi baza pe El întotdeauna?
     “Căci Eu Sunt Domnul, Eu nu Mă schimb.” Maleahi 3:6

[enrique_er]

208)     Adu-ţi aminte de fiecare dată când te afli în îndoială, încercare sau necaz, că, deşi tu poţi tremura uneori pe stâncă, niciodată Stânca nu va tremura sub tine.
     “Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.” Isaia 26:4

[enrique_er]

209)     O femeie săracă, într-un oraş oriental, s-a plâns sultanului că, în timp ce dormea, tot ce avea fusese furat de hoţi. “De ce ai dormit?” a întrebat sultanul. “Domnul meu”, răspunse ea, “am dormit pentru că am crezut că eşti tot timpul treaz”. Sultanul, mulţumit de credinţa ei simplă în purtarea lui de grijă i-a dat mai mult decât pierduse. Cât de calmi şi siguri trebuie să fie oamenii care se încred în Dumnezeu, ştiind că El întotdeauna îi veghează, pentru că Dumnezeu nu dormitează, nici nu oboseşte în a priveghea.
     “Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, şî a cărui nădejde este Domnul!” Ieremia 17:7

[enrique_er]

210)     Ne arătăm credinţa în Dumnezeu prin ascultarea poruncilor Sale. Credinţa întotdeauna se exprimă prin cuvinte şi acţiuni. Ea aduce rezultate practice, căci este un element vital al vieţii. Viaţa care este conturată de credinţă dezvoltă o determinare spre a progresa, a merge mai departe în urmarea paşilor lui Hristos. Am fost luaţi din cariera lumii ca pietre dure, pentru ca să fim şlefuiţi în atelierul lui Dumnezeu. Cel care are credinţă adevărată în Hristos ca mântuitor personal va descoperi că adevărul realizează o lucrare definitorie în el. Credinţa este o credinţă activă… Nu putem crea credinţa noastră, dar în colaborarea noastră cu Hristos se promovează creşterea şi triumful credinţei. Credinţa care lucrează din dragoste şi curăţă sufletul dă naştere la roade.
     “Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.” Ioan 15:14

[enrique_er]

211)     Don Carlos, un protagonist din romanul lui Schiller, purta un dialog cu tatăl său, regele Filip al II-lea al Spaniei, în care îi împărtăşea o frământare. Deşi era prinţ, şi se bucura de toate facilităţile, bogăţia, educaţia, luxul unei case regale, tânărul simţea că era neîmplinit. Astfel îi spuse tatălui: “Am douăzeci şi trei de ani! Şi n-am făcut încă nimic pentru nemurire!” Se pare că Schiller se gândise la Alexandru Macedon, care la 30 de ani reuşise să câştige nemurirea pe care o dau cărţile de istorie. Nu ştiu câţi ani ai, dar cu siguranţă eşti tânăr. Dacă nu ai făcut încă nimic pentru nemurirea ta, este timpul să te gândeşti serios la acest lucru. Ar fi păcat să ratezi bucuria de a-L vedea pe Împăratul!
     “Ochii Tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei.” Isaia 33:17

[enrique_er]

212)     Nu mi-a plăcut istoria romanilor, dar mi-a plăcut unul din împăraţii lor: Titus, care a domnit între anii 78-91 d.Hr. Istoricul Suetoniu, în biografia acestui împărat, relatează un fapt demn de reţinut. El dorea să ajungă “Filantropul universului”. Într-o seară, la masă, amintindu-şi că nu făcuse în acea zi nici un bine nimănui, a exclamat cuvintele: “Amici, diem perdidi”, adică “Prieteni, am pierdut o zi!” Nu cunosc o altă persoană care vrea şi face binele mai mult ca Dumnezeu! Şi nu cunosc vreo altă fiinţă care să aibă mai mare nevoie de acest bine, decât omul! Diferenţa dintre Titus şi Dumnezeu este că al doilea nu pierde nici o zi, nici măcar o secundă în a veni în ajutorul celor care au nevoie de El. Învaţă şi tu să nu pierzi zilele!
     “Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre după bogăţia Sa în slavă, în Isus Hristos.” Filipeni 4:19

[enrique_er]

213)     Nu s-a şters încă amintirea  aclamărilor la comandă, încurajate de zeloşi năimiţi, ale mulţimii adunate pe apucate pentru întâmpinarea “iubitului conducător”. Era un exerciţiu al distanţei omul dedublat era în stare să mimeze extazul şi să strige de bucurie în onoarea aceleiaşi figuri publice pentru care rezerva, între intimi, înjurături sau cel puţin scrâşnet de dinţi. E însă greu de imaginat că în faţa lui Dumnezeu ai putea ascunde dispreţul cu o reverenţă. Şi cu atât mai puţin, că, iubindu-L, ai reuşit să îţi reprimi bucuria.
     “Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin, şi voi locui în mijlocul tău, zice Domnul.” Zaharia 2:10

[enrique_er]

214)     Ai observat deja paralelismul din text: “prin credinţă” “prin Domnul nostru Isus Hristos”. S-ar putea spune, după o simplă deducţie logică: Hristos este credinţa lui Dumnezeu în şansa omului, încăpăţânarea optimistă a lui Dumnezeu cu privire la destinul nostru. Asta da ofertă de pace!
     “Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” Romani 5:1

[enrique_er]

215)     Baal-Şem spunea: “Ce să însemne vorba asta: adevărul umblă peste tot? Înseamnă că adevărul este respins pretutindeni şi este nevoit să plece mai departe.” Erau unele din cele mai neplăcute clipe ale copilăriei acelea în care eram nevoit să stau afară ca pedeapsă pentru o boacănă, mai ales seara, până ce tata îmi spunea că pot să mă întorc în casă. Spuneam că nu mai fac, dar îmi aduceam aminte când eram nevoit să judec din nou la rece. A spune adevărul după ce tata te-a lăsat să stai puţin afară sau să ţi-l aminteşti după ce toate argumentele tale au căzut pe rând, nu e o dovadă de virtute. A spune adevărul chiar atunci când te doare sau când e în defavoarea ta sau când e la modă să spui minciuni, iată o dovadă de cinste.
     “Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă.” Psalmii 15:1-2

[enrique_er]

216)     Dacă îţi dai silinţa să te uiţi la contextul spusei lui Pavel vei constata că el se referă la o experienţă pe care o au foarte puţini dintre noi. La un botez autentic. La o moarte şi o înviere reale, la un constant “împreună” cu Hristos. E o carte convenabilă aceea pe care ţi-o oferă El e şansa ta să te naşti. Poate că o să ai ambiţia de a căuta experienţa asta. Sunt, în moarte şi în viaţă, împreună cu Hristos, deci exist.
     “Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Romani 6:8

[enrique_er]

217)     Pentru generaţia hippy, pentru cei care au fost prinşi de ritmurile rock-ului, nu ştiu dacă pentru rapper-i sau alte soiuri mai noi, expresia “în acelaşi spirit” e plină de semnificaţii. Apartenenţa la un grup, identitatea comună dată de muzică şi filozofia ei, atmosfera cvasi-religioasă făceau din experienţa tinereţii multora o aventură spirituală. Într-un asemenea grup te simţeai bine, îi simţeai pe ceilalţi alături. A face din viaţa de credinţă mai puţin decât atât e a-L nega pe Dumnezeu.
     “Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Romani 8:14