Povestiri si citate

[enrique_er]

155)     NOU şi totodată antic. Cu cea mai mare experienţă şi apreciată de unii, desconsiderată de alţii, ASICER are grijă de sufletul dumneavoastră. Fără intermediari, vă puteţi asigura zilnic din orice colţ al planetei, pentru că acoperirea ei este nelimitată în timp şi în spaţiu. Asigură-te acum, şi sufletul tău va fi în siguranţă şi la adăpost de orice devalorizare!
     “Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.” Psalmii 121:7-8

[enrique_er]

156)     În Psalmi se spune: “Plăcut îi este lui Dumnezeu cântecul”. Rabi Elimeleh explica astfel aceste cuvinte: “Bine este dacă omul poate face ca Dumnezeu să cânte în sufletul Lui”. Vorbim întotdeauna despre bucurie în Dumnezeu şi despre faptul că unui creştin îi şade bine bucuros. Dar cum îţi poţi imagina că-L ai pe Dumnezeu acasă, tu eşti numai o veselie, iar El stă supărat sau cel puţin sobru, într-un colţ? Nici El şi nici tu nu v-aţi simţi bine. Dacă bucuria e împărtăşită, atunci e armonie. Ţi-L poţi imagina pe Dumnezeu vesel? Dar cântând? Cred că astăzi ar vrea să cânte cu tine. Ce crezi că aţi putea cânta împreună?
     “Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie.” Psalmii 126:3

[enrique_er]

157)     Ştii că e nevoie de aproximativ 40.000 de flori de trandafir pentru a obţine 30 de grame de ulei? În general, pentru orice lucru frumos şi de valoare e nevoie de perseverenţă, de răbdare, de sacrificiu. Uneori ai senzaţia că ai muncit degeaba, că ceilalţi nu apreciază munca ta sau nici măcar nu au băgat de seamă. E nevoie de timp şi de răbdare pentru ca unele rezultate să fie evidente. Ştii cât a încercat Edison până a inventat becul? Ştii cât se antrenează un atlet pentru o medalie de aur? Ştii cât se munceşte pentru un premiu Nobel? Ştii câte lacrimi şi nopţi nedormite are o mamă până-şi vede odrasla la locul ei?
     Vorbeam ieri cu o mamă care-şi ţinea cu gingăşie pruncul în braţe. Mi-a zis: “Mi-a fost greu în timpul sarcinii, mi-e greu şi acum, dar când îl văd zâmbind îmi trece şi de foame. Merită tot eforul. Nu ştiu cum o să reacţionez când o să-l aud vorbind…”
     “Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie când îşi strange snopii.” Psalmii 126:5-6
   

[enrique_er]

158)     Ţarul Rusiei, Petru cel Mare, avea obiceiul să se deghizeze ca un simplu supus pentru a afla direct grijile şi nevoile poporului. Un tânăr ofiţer lucrase mai mulţi ani în calitate de casier la o fortăreaţă de la graniţa împărăţiei. Prins de viciul jocului de cărţi, a început să se împrumute din casa da bani. Află cu stupoare că într-una din zile va veni un funcţionar al curţii imperiale pentru a-i examina situaţia caseriei. S-a apucat să refacă toate calculele şi şi-a dat seama că era dator-vândut. Scrise alături cuvintele: “O mare datorie! Cine o poate plăti?” Îşi pregăti revolverul ca să termine cu datornicul, dar din cauza oboselii, a aţipit pe birou. Ţarul îşi făcea rondul, deghizat ca de obicei, astfel că a reuşit să intre în fortăreaţă. Şi-a dat seama de situaţie, iar lângă întrebarea disperatului sergent se semnă. După ce plecă ţarul, ofiţerul se trezi, dar semnătura atât de cunoscută îl opri de la sinucidere. Dimineaţa, înainte de control, a primit o pungă de la curte cu suma exactă a datoriei. Dumnezeu a plătit mult mai mult, aşa că avem “belşug de răscumpărare”.
     “Israele, pune-ţi nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea, şi la El este belşug de răscumpărare!” Psalmii 130:7

[enrique_er]

159)     Chiar săptămâna trecută am trimis o scrisoare prin Prioripost, dar n-a ajuns nici după trei zile… Am încercat să trimit un e-mail, dar era căzută reţeaua… Am dat un telefon pe celular şi mi-a răspuns robotul: “Sunt… nu sunt disponibil momentan”… Ce bine Doamne că la Tine nu e niciodată ocupat sau căzută reţeaua… Poate azi voi avea o decepţie şi o să Te chem.. Chiar dacă nu voi avea probleme, ştiu că nu o să Te deranjeze dacă o să te sun să te întreb ce mai faci. Te sun mai târziu!
     “În ziua în care Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul.” Psalmii 138:3

[enrique_er]

160)     Un hasid se plângea rabinului din Lublin că este chinuit de poftele rele şi din această cauză a căzut într-o stare de melancolie. Rabinul i-a spus: “Fereşte-te de tristeţe mai mult decât de orice altceva, căci este mai rea şi mai nocivă chiar decât păcatul. Ceea ce duhul rău are de gând atunci când trezeşte poftele la om nu este să-l facă să cadă în păcat, ci, prin păcat, în tristeţe.” Când eşti în strâmtoare, ceea ce te face să poţi rezista mai departe este înviorarea care vine de la Domnul. Atunci când descurajarea te-a copleşit eşti în pericol. Este tactica Satanei aceea de a-ţi şopti că eşti un caz fără speranţă. Nu-ţi lăsa simţurile anesteziate de puterea paralizantă a descurajării, ci lasă-L pe Isus să te învioreze în fiecare dimineaţă!
     “Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mâna spre mânia vrăjmaşilor mei, şi dreapta Ta mă mântuieşte.” Psalmii 138:7

[enrique_er]

161)     Gândiţi-vă la trupul omenesc, compus din peste o mie de miliarde de celule. Gândiţi-vă la oase capabile să suporte o greutate de treizeci de ori mai mare decât poate suporta cămila. Gândiţi-vă la ficat, transformă celulele vechi în fiere şi neutralizează substanţele otrăvitoare. Gândiţi-vă la sânge, 4.6 până la 5.5 litri din această substanţă siropoasă distribuie oxigen şi transportă rezidurile din ţesuturi şi organe, în timp ce reglează temperatura corpului. Gândiţi-vă la inimă cântărind mai puţin de jumătate de kilogram, lucrează ca o uzină întreagă. În medie pompează de 100.000 de ori pe zi, punând în circulaţie aproximativ 8.000 de litri de sânge prin 100.000 de kilometri de artere, vene şi capilare… Eşti o minune! Eşti capodopera creaţiunii lui Dumnezeu creat după chipul şi asemănarea Sa. Eşti o valoare!      
     “Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” Psalmii 139:14

[enrique_er]

162)     Se spune despre Alexandru Macedon că ori de câte ori asedia o cetate duşmană, înfigea în pământ o făclie aprinsă în faţa porţii acelei cetăţi. Aceasta însemna că dacă cineva venea la el atâta timp cât flacăra ardea, i se acorda milă şi i se dăruia viaţă. Când făclia se stingea, el lua oraşul cu asalt, iar pe toţi împotrivitorii îi trecea prin sabie. E un act mărinimos, nu? Dar ce putem spune de aşteptarea lui Dumnezeu pentru lumea noastră? Ce putem spune despre aşteptarea Sa pentru fiecare dintre noi? Focul dragostei Lui nu s-a stins şi nu se va stinge, dar va veni ziua când Îşi va lua copiii acasă. Ai venit la El sau ai preferat să rămâi rob în cetate? Astăzi făclia dragostei Lui arde special pentru tine.
     “Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate. Domnul este bun faţă de toţi şi îndurările Lui se intind peste toate lucrările Lui.” Psalmii 145:8-9

[enrique_er]

163)     Un rabin, cunoscut pentru pietatea sa a fost confruntat pe neaşteptate într-o zi de către unul dintre tinerii săi învăţăcei. Într-o izbucnire sentimentală, tânărul ucenic i-a spus: “Învăţătorule, te iubesc!” Rabinul şi-a ridicat capul cu tristeţe dintre cărţile lui şi l-a întrebat: “Ştii tu ce mă doare, fiul meu?” Întrebarea l-a descumpănit pe tânărul ucenic. Revenindu-şi, a spus, bâlbâindu-se: “Rabi, nu înţeleg întrebarea. Am încercat doar să vă spun cât de mult însemnaţi pentru mine, şi m-aţi încurcat cu o întrebare care nu are nici o legătură cu aceasta.” “Întrebarea mea nu este nici confuză, nici lipsită de sens, a spus rabinul. Pentru că, dacă tu nu ştii ce mă doare, cum poţi să mă iubeşti cu adevărat?”
     Cel care te iubeşte, ştie şi ce te doare, fie că-i spui tu, fie că-şi dă seama singur. Iubeşti pe cineva după ce l-ai cunoscut. Şi oare cine te cunoaşte mai bine ca Dumnezeu? Cine ştie mai bine ca El ce te doare, când ai căzut, sau când te-ai încovoiat sub povară?
     “Domnul sprijineşte pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe toţi cei încovoiaţi.” Psalmii 145:14

[enrique_er]

164)     Thomas Carlyle ostenise mulţi ani să scrie o carte. O socotea cea mai bună din toate pe care le scrisese până atunci. Avea un bun prieten. Îi trimise acestuia manuscrisul pentru a-şi da părerea despre valoarea lui. Acesta puse foile pe un scaun, dar uită să spună femeii de serviciu să aibă grijă de ele. Fereastra fiind deschisă, curentul le risipi pe jos. Femeia făcu ordine şi curăţenie şi arse toate hârtiile aruncate pe jos. Aşa avea de obicei instrucţiuni să procedeze. În câteva minute o muncă ştiinţifică de câţiva ani se topi în flăcări. Când auzi Carlyle, nu scoase nici un cuvânt împotriva prietenului şi a femeii. În dimineaţa următoare se apuca să-şi scrie din nou cartea. A terminat-o şi a fost într-adevăr cea mai bună carte a sa. Momentul în care şi-a înfrânt mânia cu răbdare şi stăpânire de sine, a fost momentul cel mare al vieţii lui.
     “Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire.” 1Samuel 14:6

[enrique_er]

165)     Se zice că o femeie avea patru copii. Ea era spălătoreasă şi tocmai îşi înşirase rufele spălate cu greu cu mijloace care nu erau mecanizate ca cele din vremea noastră. Rufele erau albe şi curate. Dar din cauza greutăţii lor se rupse funia şi toate căzură în noroi. Femeia nu a scos nici o vorbă. Le-a spălat din nou şi le-a înşirat, de data aceasta pe iarbă. Veni un câine şi trecu peste toate murdărindu-le din nou. Femeia zâmbi: ce interesant! Câinele n-a lăsat nici măcar una nemurdărită! Şi le spălă din nou fără să-şi facă inimă rea. A vâzut în fapta câinelui o intenţionată încercare a răbdării ei şi a trecut examenul.
     “Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.” 2 Samuel 22:4

[enrique_er]

166)     Ciocârlia flămândă ar fi putut găsi hrană pe câmp, dacă ar fi căutat. Dar văzu un pescar care avea într-un coş o mulţime de viermişori. I s-a părut mai comod să ceară decât să caute acolo unde ar fi găsit şi ea, fără îndoială. “Dă-mi şi mie doi”, ceru ea. “Îţi dau, dar dă-mi şi tu o pană din aripile tale.” Zâmbind, ciocârlia îi dădu. I se păru un târg uşor, o hrană obţinută fără efort. Mâncă viermişorii şi zbură veselă, sfredelind înălţimile. Întâlni acolo în înălţimi o altă ciocârlie. Aceasta îi spuse: “Vezi, noi trebuie să fim cele mai fericite păsări pentru că avem aripi puternice, ne ajută să zburăm, în înălţimi, tot mai aproape de Dumnezeu.” Ciocârlia noastră nu îi dădu atenţie, pentru că tocmai atunci zări din nou pescarul. Îşi mulse două pene şi căpătă patru viermişori. Şi tot aşa schimbul se făcu mai multe zile la rând. Veni iarna cu frigul. Ciocârlia încearcă să zboare spre sud în ţări mai calde, dar nu mai putu. Îşi vânduse puterea pe nimic…
     “Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat.” Osea 14:4

[enrique_er]

167)     Într-un tren se afla un pasager care în fiecare clipă, uitându-se pe fereastră, exclama: “Extraordinar! Nemaipomenit! Fantastic!” Cei care erau în acelaşi compartiment, până la urmă au crezut că omul nu era prea sănătos. Unul din ei nu s-a putut abţine să nu-l întrebe: “Cum se explică faptul că în timp ce noi suntem plictisiţi de monotonia peisajului, acelaşi pe sute de kilometri, tu eşti singurul care exclami mereu: Extraordinar! Nemaipomenit! Fantastic! Nu ţi se pare că exagerezi? Până la urmă ai să ne scoţi din sărite!” Omul răspunse stingherit, dorind să se scuze, dar şi să fie înţeles: “Am ieşit din spital azi-dimineaţă. Până azi am fost orb din naştere. Un mare doctor m-a operat şi azi am văzut pentru prima oară în viaţă ce frumoasă e lumea.”
     “Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele.” Isaia 25:8

[enrique_er]

168)     Femeia era bolnavă şi avea nevoie urgentă de un medicament. Farmacia era departe, în satul vecin, şi era iarnă. Avea o fetiţă de vârstă şcolară şi nu putea nimic altceva să facă decât s-o trimeată pe fetiţă până la farmacie, să-i aducă picăturile de care avea nevoie. Fetiţa se încumetă să plece. Farmacistul, care ştia boala femeii, îi dădu fetiţei o sticluţă cu picături, iar fetiţa plecă în fugă. După câteva clipe, farmacistul, bătrân şi cu vederea slabă, controlă mai atent locul de unde luase sticluţa. Constată că în loc să-i dea medicamentul pentru boala de inimă a femeii, îi dăduse o sticluţă cu otravă. Pe fetiţă n-o mai putea ajunge. Căzu în genunchi şi se rugă. Ceru doar un singur lucru: “Doamne, fă o minune!” Încă se afla la rugăciune când a auzit uşa deschizându-se şi o văzu pe fetiţă intrând în farmacie: “Domnule, alergând am căzut şi am spart sticluţa. Iertaţi-mă, dar daţi-mi altă sticluţă, altfel mama va muri!” Fetiţa plângea, zdrobită de părere de rău. Iar farmacistul plângea de bucurie şi recunoştinţă.
     “Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” Iacov 5:16