adventisttm.org

Vine un timp când răsfoind albumul de familie, privind cu nostalgie la anii trecuţi, constaţi că el sau ea n-a mai dat de mult pe-acasă…

Şi atunci amintirile dulci şi amare te împresoară, şi-ţi doreşti mai mult ca oricând ca locul acela gol să fie din nou umplut cu prezenţa lor.

Tocmai de aceasta am ales să-ţi oferim şi ţie un pic de dor, duioşie şi speranţă.

Mai jos am cuprins într-un mănunchi gândurile şi simţirile inimilor noastre pentru cei care ne lipsesc, exprimate cu sensibilitate în cuvintele Alinei Popa.

Get the Flash Player to see this player.

Vizionare plăcută, alături de prietenii dragi ţie.

(30 note, media: 5 din 5)

“Aprind prin ger o luminiţă
Şi văd o sobă de-ncălzit,
O gâscă friptă-n furculiţă,
Dar toate-s flăcări de chibrit.”

Copacii, iarba şi florile găsesc zilele acestea, dominaţi de ideea răzbunării, că amploarea primăverii nu mai poate fi pusă la îndoială. Radioul judecă, fără apel, orice idee de ploaie, potrivit cu muzica lui “Zdob şi Zdub”, care mărturiseşte despre obrazul neîntinat al ţării şi bucuria de a trăi.

Aşa cum ne-am obişnuit, sărbătorirea Paştelor, la temperatura de imaginaţie a românului, mimează an de an o credinţă arzătoare, continuând în babilonia de după Înviere, ce pluteşte cu graţie pe apele transparente ale dezinteresului general.

De multe ori, în segmentul acestor reprezentări banale, Sărbătoarea Învierii poate părea naivă, precum o joacă de copii, din care nu pot lipsi ouăle cu salmonelă, ştirile de la ora cinci şi mărturisirea credinţei cu pumnul.

Îmbogăţite până la exces, mesele tradiţionale, te confiscă instantaneu într-o adiere de basm ortodox, de care cu greu te mai poţi dezbrăca. La scurt timp apar şi primele vocalize de intoxicare, acestora făcându-le concurenţă doar ospeţele de la curtea lui Nero. Nişte beţivi se produc în versuri otrăviţi cu votcă în faţa statuii lui George Coşbuc, care dacă ar putea vorbi, săracul ar spune tuturor cât se simte de stânjenit. Iar dacă totul s-ar opri aici, ar fi bine.

(citeşte tot)

Mi se întâmplă tot mai des să mă gândesc la răbdare. Poate şi unde în ultimul timp am auzit şi discuţii referitoare la răbdare. Ce faci cu răbdarea? Dacă de fel eşti o persoană răbdătoare atunci ai rezolvat problema. Rezolvi cu calm fiecare ocazie în care lucrurile nu stau tocmai cum ar trebui. Dar dacă nu eşti o persoană tocmai calmă şi nu poţi avea răbdare cu nimic şi nimeni? Ce faci?

Ca şi fiinţe creştine care se încred în Cineva Atotputernic, într-un creator, ştim că Biblia ne vorbeşte foarte mult despre răbdare. Răbdarea este de dorit. Poate că la fel de mult ca dragostea. Fie că te încrezi în Dumnezeu fie că eşti ateu, răbdarea este dorită de toţi în egală măsură. Şi ce te faci dacă nu o ai? Cineva m-a întrebat dacă oamenii bogaţi au mai multă răbdare decât cei săraci sau invers. Această întrebare, dacă stai puţin şi te gândeşti îţi dai seama că este o întrebare la care nu poţi răspunde exact.

Spre exemplu, am fost plecat cu două săptămâni în urmă prin Franţa, iar în drumul meu am trecut şi prin Austria. În aceste două ţări lumea m-a uimit printr-un calm şi o răbdare ieşită din comun. Şi m-a frapat mai mult decât această răbdare, faptul că toţi erau la fel. Era altceva decât ce ştiam eu din România unde toată lumea este agitată şi fără răbdare. Cei de acolo nu poţi spune că sunt bogaţi, dar au mai puţine griji.

Totuşi poţi aduce exemple pozitive şi în rândul celor mai săraci. Sunt mulţi creştini care au probleme, deoarece Satana nu vrea ca lor să le fie bine. Aceştia însă se încred în Dumnezeu şi au răbdare, au nădejdea unei vieţi mai bune şi dobândesc o răbdare mai mare decât a unui om fără griji şi fără probleme care posibil la prima problemă să nu reacţioneze potrivit. Nu există un etalon

(citeşte tot)

Pentru această ocazie, am ales să vorbesc despre o întâmplare cunoscută din Biblie. Despre un om al lui Dumnezeu care deşi a trăit pe la începuturile Pământului, ne-a lăsat nouă nişte lecţii foarte importante. Probabil că majoritatea dacă nu toată lumea ştie deja relatarea din vremea potopului. Am auzit vorbindu-se despre potop şi Noe în nenumărate rânduri, însă cam de fiecare dată toată discuţia se axa mai mult spre neascultarea poporului din acea vreme şi pe neprihănirea lui Noe.

Cu siguranţă că noi astăzi avem foarte multe lucruri de învăţat dacă stăm să studiem ceva mai atent relatarea. În ocazia aceasta vreau să trecem prin capitolele 6,7,8 şi 9 ale Genezei şi să prindem câteva lecţii pe care ar trebui ca şi creştini să le avem întipărite în minte. Se vede că locuitorii Sodomei şi ai Gomorei nu au ţinut seama de lecţiile de la potop. Să vedem ce lecţii putem învăţa.

Lecţia 1: Nu pierde barca. Deşi Noe i-a avertizat pe oameni de ceea ce avea să vină toţi au râs şi nu au luat în serios atenţionările lui Noe. Când a venit potopul tare ar mai fi dorit oamenii să intre în corabie dar uşile fuseseră închise, aşa că au pierdut ocazia. Ai grijă să nu pierzi binecuvântările Cereşti!

Lecţia 2: Aminteşte-ţi că toţi suntem în aceeaşi barcă. Avem acelaşi drum şi aceiaşi destinaţie. Este bine să ne întărim unul pe altul pe drumul pe care îl avem de făcut.

Lecţia 3: Fă-ţi planuri în avans. Nu ploua când Noe şi-a construit arca.

Lecţia 4: Fii pregătit. Geneza capitolul 7 cu versetul 6 ne spune că Noe avea 600 de ani în vremea potopului. Când vei avea 600 de ani, e posibil ca cineva să-ţi ceară să faci ceva cu adevărat important. Poate nu 600 de ani, dar tot e posibil la bătrâneţe.

(citeşte tot)