Doamne bun, îţi mulţumesc că ai fost cu noi până în prezent, Te rog să fii cu noi şi în continuare, te rog să ne păzeşti şi să ne ocroteşti, îţi mulţumim pentru că ne-ai adus la biserică, Te rog să fii Tu cu cei care nu au putut să ajungă din diferite motive, rămâi cu bolnavii poporului Tău, ajută-i să simtă şi ei că e Sabat, alină-le suferinţele şamd (sunt 99% sigur că vei continua această rugăciune la fel ca mine). În numele Domnului Isus Te-am rugat, Amin!

Vorbeam de imagine. Da. Pur şi simplu îmi închipui că Dumnezeu îşi pune dopuri în urechi.

Doar atât pot să-I zic Prietenului meu? Doar atât?
Interesant e că, toţi spun AMIN! când mă rog aşa. Ce să înţeleg? E o rugăciune bună? Sau fraţii zic AMIN doar când fac eu pauză, fără să mai asculte ce spun? Au şi ei oare CD-ul cu rugăciunea asta? De unde l-or fi cumpărat? Eu nu l-am mai prea văzut pe la tarabe. Dar..

Mă gândeam cum se aude din Cer aşa o rugăciune. Din câte am învăţat, este Cineva care mijloceşte pentru noi în faţa Tatătul şi acest Cineva este Isus. Foarte frumos. Oare ce-I aud urechile?

La ora de rugăciune se simte că mă rog ca şi cum nu am mai făcut-o de săptămâna trecută. Îi spun Lui totul, despre pisică, capra vecinului şi abonamentul cu minute incluse. Acasă însă, când ar trebui să mă rog, mai caut un film bun, sau.. de ce nu, vorbesc cu prietenii pe messenger. Iar la biserică, nu ştiu face rugăciuni scurte.

Şi colac peste pupăză mă simt un creştin veritabil. Am reuşit să mă rog şi Sabatul acesta.

Apropo de CD. Dacă îl aveţi, hai să-I dăm lui Dumnezeu, facem un script prin care spunem CD-ului când să cânte, de la ce Track şi la ce oră. Putem de altfel, să luăm 7 astfel de discuri compacte, de calitate wave, la 44100 hz, pe care să le aşezăm frumos într-un CD changer şi… Nici măcar Dumnezeu nu mai trebuie să apese Play. Ştie singur mecanismul nostru să funcţioneze. 7 din 7.

Iar eu între timp pot să-mi fac treaba. De ce să mai pierd timpul.. Şi uite aşa, împac şi capra (vecinului) şi varza. Oare?!

Concluzie.
Se pare că treaba cu dopuri în urechile Domnului nu prea e de ‘bun simţ’. După o analiză mai atentă, mi-am dat seama că dopurile trebuie puse la gura mea. Dacă vreau să-I spun ceva Mântuitorului meu, să o fac cu inima, cu mintea şi apoi cu cuvintele..
Dacă vreau doar să pun CD-ul, mai bine să mi se ia curentul!

Iniţial m-am gândit puţin şi mai toate ideile care îmi veneau în minte erau legate de religie. Ar fi mers cu siguranţă pentru a întări argumentele unui creştin potrivit căruia Dumnezeu există.

Mă gândeam că i-aş putea spune că dacă Dumnezeu nu ar exista atunci speranţa noastră pentru viaţă veşnică ar fi în zadar, dar acest argument ar fi fost util unui om care merge la biserică şi a citit din Biblie măcar o dată.

M-am gândit că aş putea să îi spun despre faptul că Pământul acesta oricât am trage noi de el nu va rezista la infinit şi că trebuie să existe o forţă mult mai puternică pentru a veni cu o soluţie de rezolvare iar acea soluţie este Dumnezeu care să se întoarcă aşa cum a făcut-o când a fost răstignit, numai ca de data asta să ne ofere un nou Pământ.

Numai că şi această explicaţie ar fi fost bună pentru un creştin, însă ce aş putea să îi spun unui ateu ca să creadă că Dumnezeu există. Chiar în ziua aia când mi-a fost pusă întrebarea am dat o carte unui ateu care mi-a promis că va citi cartea chiar dacă nu crede în Dumnezeu. Acum totuşi rămânea întrebarea: ce motive i-aş putea da eu unui ateu ca să creadă că Dumnezeu există?

Eu acelui ateu am încercat să îi explic însă nu ştiu în ce măsură am reuşit să îl fac cu adevărat curios despre existenţa Divinităţii. Mai apoi mi-am dat seama că un argument solid este chiar ceea ce ne înconjoară chiar dacă există adepţi ai evoluţiei, mediul înconjurător, natura, fiinţa umană, sunt nişte creaţii care oricât de mult am vrea să negăm este imposibil să nu spunem la un moment dat: prea sunt toate perfecte şi asta într-o lume care nu mai este chiar cum a fost făcută la început.

Este imposibil să nu te uiţi puţin pe cer şi să vezi un albastru atât de odihnitor care să nu te obosească. Numai încearcă să îţi imaginezi că cerul ar fi fost un roşu aprins sau verde aprins. Cu siguranţă era foarte obositor pentru ochi. Te uiţi şi afli de la cercetători care încurajează teoria evoluţiei într-un mod total paradoxal şi auzi că dacă Pământul era puţin mai departe de Soare sau puţin mai aproape de Soare, viaţa nu ar fi fost posibilă. Afli că totul stă perfect în Univers. Afli că până şi concentraţia de gaze din atmosferă este perfectă astfel încât să nu ne sufocăm dar nici să nu luăm foc la cea mai mică mişcare.

E imposibil să fi evoluat toate atât de perfect. Te uiţi numai puţin la fiinţa umană şi rămâi mut de uimire când afli informaţii despre organismul tău şi nu îţi vine să crezi cât de perfect este totul aranjat de la un cap şi până la celălalt. Numai la nivelul unei celule există poate mii de procese dintre care omul a putut descoperi numai câteva şi acelea te lasă uimit cu câtă precizie se petrec la un nivel atât de fin. Abia la microscop pot fi văzute şi ele se întâmplă, iar dacă ele nu s-ar întâmpla viaţa ar fi imposibilă. Afli că organismul are sisteme de reglare ale temperaturii atât de bine puse la punct şi multe alte funcţii şi nu îţi vine să crezi. Toate astea nu au cum să fi evoluat singure. Trebuie ca cineva să le fi pus să funcţioneze aşa.

Mi-am dat seama după ce mi-au venit toate aceste lucruri în minte că pur şi simplu natura este cel mai bun argument că Dumnezeu există. Am profesori care deşi au studiat mult în acest domeniu şi au crescut cu teoria evoluţiei în minte, după ani de studii ne spun nouă astăzi că nu are cum să fie aşa. Ei sunt conştienţi că există o forţă care pune toate lucrurile să funcţioneze atât de perfect.

Oameni care au studiat o viaţă întreagă organismul uman vin şi spun că omul nu va putea crea un alt om niciodată. Au clonat dar nu au creat. Clona a ieşit tot din ceva care era deja creat. Profesori doctori în genetică vin şi spun că omul nu va putea crea un alt om din nimic. Este nevoie de un Dumnezeu pentru asta.

Profesori în diferite domenii vin şi spun că Pământul are un singur sfârşit: dezastrul şi că în opinia lor e imposibil să mai schimbi ceva. Ei chiar cred în existenţa Divinităţii şi asta o cred cu mai multă putere deoarece toate studiile lor i-au făcut să vadă şi mai exact că toate trebuie să aibă o Putere care să le mişte pe toate atât de perfect.

După toate astea mi-am adus aminte de nişte versete:

Unii Farisei, din norod, au zis lui Isus: “Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!”
Şi El a răspuns: “Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.
Luca 19:39-40

Cu siguranţă nu am văzut şi nu voi vedea vreodată pietre care să strige sau să vorbească. Eu cred că Isus a vrut să spună prin asta că dacă oamenii nu vor vorbi despre Dumnezeu, natura însăşi va vorbi despre Creatorul ei. Nu ştiu ce alt argument ar putea să fie mai bun pentru cineva care nu crede în Dumnezeu.

Celor atei le spun că dacă vor să conteste Biblia nu au decât să facă asta şi îi rog să facă abstracţie că versetul de mai sus este din Biblie. Să fie puţin obiectivi şi să îi verifice adevărul pe care îl transmite. Să privească natura şi poate atunci vor realiza că nimic nu este o întâmplare. Toate lucrurile au o logică deoarece cineva le-a făcut să fie aşa.

Şi ca o simplă ilustraţie, priveşte video-ul de mai jos.

Ah… iar au mai rămas câteva genţi pe raft… şi culmea, toate au câte puţin roz în ele.

De ce nu se fabrică mai multe genţi pe negru simplu, fără culori? Negrul se potriveşte la orice, nu se observă murdăria…

Rozul e pentru copii.

–> Mama

Ai înnebunit? Vrei să-mi cumperi geacă roz ? Asta e ca şi cum mai face clown-ul colegilor mei de servici. Rozul e pentru fete. –> Tata

Doamne… mamă! Dar ce te-a apucat? Crezi că am să port vreodată aşa ceva? Mănuşi roz ??? Mai bine merg fără ele… decât să râdă fetele de mine. Mănuşile de culoare roz sunt purtate de către fetiţe. –> Băieţelul de nouă ani.

Mamă, mamă… te rog… nu-mi mai da rochiţa cea roz. E demodată… iar colegele mele încep să râdă când mă văd cu ea… îmi spun că sunt demodată. Anul acesta se poartă bleumarin-ul. Rozul nu se mai potriveşte cu moda fetelor. –> Fetiţa de 7 ani.

Aud de multe ori astfel de fraze. Mă întreb de unde şi până unde acest mit? “Rozul e pentru fetiţe” . Nici chiar “fetiţele” nu-l mai poartă.

Vrem să fim la modă… iar acest lucru ne face să nu ne mai placă ceea ce e cu adevărat frumos. Lumea rozului e lumea în care ne-am născut… şi e lumea în care ar trebui să continuăm a creşte…

Toţi, da, toţi avem nevoie de ROZ!

Cum? Ni se curmă viaţa şi atât? Nimic mai mult? Adormim pentru puţin, până la Judecată, mi-ar spune străbunica, la care am ţinut enorm.

Privind în urma dispariţiei unui om, mă-ngrozesc să mai văd, s-aud, să miros a lacrimile celor ce l-au “preţuit” de multe ori, după ce a dispărut.

Mi-e frică să mă mai gândesc că poate, pe acea persoană n-am s-o mai revăd pe-aproape, cine ştie cât… mă doare mai mult ca ceilalţi poate tot ceea ce văd.

Am învăţat să iubesc, şi-am învăţat s-o fac în fiecare zi cu aceeaşi intensitate… pot să mă consider fără duşmani, cu toate că nu există om fără duşmani. Oricum, pentru mine nu există, duşman, duşmani…
Revin la noi… tu şi eu. Trăim încă… dar după ce n-o vom mai face, vom mai trăi? În sufletul celor dragi poate…

Eu, m-am întrebat, ce va rămâne după mine. M-am întrebat de cuvântul pe care oamenii mi l-ar atribui, după ce eu n-o să mai fiu. Mi-aş fi dorit să merg la propria-mi înmormântare, dac-am s-adorm, până la Judecată. Mi-aş fi dorit s-aud cuvinte pe care poate nu le-am auzit niciodată cât am trăit.
De ce oamenii nu spun tot ceea ce simt atunci când trebuie să o facă? De ce se-nvârt mereu în acelaşi cerc? Cu toate că ştiu deja drumul… ştiu deasemenea că drumul real, e de fapt drept. De ce se ajunge mereu la cercuri? Simplu. Dacă drumul e drept şi îngust iar în faţă sunt obstacole, toţi facem câte o curbă, două… până devine cerc.
Oare dacă merg într-un pătrat, nu e bine?

Caut multe răspunsuri… însă ştiu că multe nu-mi vor fi date aici. Am să mă mulţumesc şi eu cu acelaşi cerc poate… dacă aşa fac toţi… de ce-aş fi eu diferit?

N-ai vrea să ieşim din cerc şi să îi iubim pe ceilalţi azi mai mult ca ieri şi mai puţin decât mâine?

Tot mai multă lume aduce argumente pro şi contra şi tot mai multă lume începe să îşi dea cu părerea şi să înceapă să dea date privind exact începutul Apocalipsei.

Fie oameni de ştiinţă, fie ei oameni simpli, un număr tot mai mare de oameni recunosc sfârşitul iminent al planetei însă fiecare are o altă părere.

De câteva zile Mass Media ne-a anunţat că mii de cercetători din 60 de ţări încă lucrează la o nouă descoperire care se anunţă a fii cea mai importantă din istoria Terrei.

Un accelerator de particule care ar putea facilita călătoriile în timp, pentru care dealungul a 50 de ani s-au cheltuit peste 6 miliarde de euro. De altfel şi în acest caz au existat persoane care au declarat că sfârşitul planetei este mai aproape ca niciodată datorită riscurilor formării unor găuri negre care ar putea înghiţii Terra.

Gândurile celor care au citit diferitele articole pe site-uri cum ar fi: Pro TV sau 9 am sunt împărţite. Au fost persoane revoltate de această invenţie şi persoane care aplaudă încercările cercetătorilor, dar au fost şi persoane confuze care nici nu mai ştiu ce să mai creadă. Până la urmă un lucru este cert şi anume că Apocalipsa este aproape.

Lăsând la o parte toate ideile noastre, Biblia vorbeşte din timp despre lucrurile care se întâmplă astăzi. Nimic nu este nou sub soare (Eclesiastul 1.9). În Daniel capitolul 12 cu versetul 4 stă scris:

Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului.
Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.

Dincolo de înţelepciunea cu ajutorul căreia oamenii vor înţelege Biblia, se vorbeşte şi despre o înţelepciune şi o avansare în domeniul tehnologiei. Este clar deja că este un moment de final al Pământului.

Deja cunoştinţa a ajuns la un nivel destul de înalt. Tot mai des apar fel de fel de invenţii, iar aceasta din urmă se anunţă ca fiind cea mai răsunătoare din istoria Pământului. Ar fi cireaşa de pe tort. Dacă am fii la un meci e fotbal am putea spune că suntem în minutele de prelungire.

Nu se ştie cât mai este, dar suntem pe sfârşit. Nu va fii nici vreo gaură neagră şi nici suprapopularea Pământului, nu va fii nici epuizarea resurselor, nici încălzirea globală şi nici topirea gheţarilor. Pământul nu se va autodistruge, chiar dacă cu paşi rapizi ne dorim asta.
Şi aşa, nu avem ce face cu timpul liber. Studiem cum ar arăta momentele imediat următoare Big-Bang-ului. Păcat că Big Scripture (Scriptura cea Mare) pentru noi nu are nici o relevanţă. Pentru că în Biblie scrie că Dumnezeu a făcut pământul. Noi vrem să descoperim particula lui Dumnezeu, dar pe El, nici pe departe. Ruşine nouă. Şi multă milă de la El, implorăm. Până la urmă totul este deşertăciune şi goană-n vânt (fie el şi de particule care circulă cu 99,99% din viteza luminii) (Eclesiastul 1.14)

Chiar dacă nu ar fi scris în Biblie acestea, tot aş fi de părere că Pământul nu se va autodistruge. Dumnezeu nu i-ar lăsa pe oameni să se autodistrugă. Datoria noastră este să nu pierdem timpul degeaba şi conştientizăm momentele în care ne aflăm fără să ne înspăimântăm. Să trăim fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima. Să trăim viaţa la cote şi principii înalte. Să fim blânzi, fără răutate ca porumbeii şi înţelepţi ca şerpii. (Matei 10.16).

Şi să trăim cu pasiune.

Îmi place omul acesta. Are un bagaj de cunoştinţe excepţional şi îţi poate da multe răspunsuri.

Numele poeziei mi-a atras atenţia făcându-mă să citesc poezia.

Mi-a plăcut ideea că există o dragoste care poate să ne supere. Prima dată, înainte de a citi poezia m-am dus cu gândul la acea iubire care produce lacrimi şi tristeţe. O iubire dusă la extrem care să sufoce şi să ştirbească libertatea celui drag în loc să aducă zâmbete.

Trist când se întâmplă aşa. O relaţie care să aibă la bază o iubire sinceră să se transforme din prea multă atenţie în supărare şi teamă. Cunosc câteva cazuri în care persoane dragi mi-au spus că sunt supărate deoarece li se îngrădeşte libertatea şi nu se mai simt libere. Îmi spuneau că sunt conştiente că ei le iubesc însă le sufocă iar ei nu pot să înţeleagă lucrul acesta.

Îmi dau seama că motivul principal al acestei cauze ar fi o supradoză de gelozie. Atunci când el sau ea sunt geloşi peste limitele normale consider că s-a făcut primul pas spre o iubire care duce spre suferinţă. Cum îţi dai seama că ai o doză mai mare de gelozie? Caută să te cercetezi în cel mai obiectiv mod şi urmăreşte-ţi faptele tale în raport cu jumătatea ta.

Vei vedea dacă eşti posesiv sau nu.

E bine să fi gelos cu măsură pentru că cine nu e gelos deloc înseamnă că nu iubeşte acea persoană deloc, iar acea persoană nu reprezintă mare lucru pentru el. Este bine ca această gelozie să fie moderată, iar aceast echilibru poate fi atins doar prin ajutorul unei încrederi depline în persoana iubită, iar această încredere o dobândeşti când între voi există o comunicare corectă.

Nu am să încerc să vă fac un seminar despre iubire, ci vreau doar să vă dau un imbold în a vă face o analiză iuburii voastre. Cercetaţi-vă şi vedeţi dacă iubirea pe care o aveţi de oferit este una potrivită cu necesităţile persoanei pe care o iubiţi.

Revin la poezie şi spun că după ce am citit-o mi-am dat seama că mai este o iubire care duce la supărare. În poezie era vorba despre Dumnezeu Tatăl care l-a trimis pe Fiul să moară pentru noi din dragoste, iar noi oamenii îi respingem darurile în fiecare zi şi fiecare pas. Prin purtarea noastră refuzăm în fiecare zi iubirea lui Dumnezeu, iar această duce la întristarea celui care o oferă. Dacă în cazul oamenilor cei care oferă o iubire greşită supără pe cei care o primesc, raportat cu Divinitatea este exact invers. Cel care oferă o iubire potrivită este întristat.

Sper să reuşim fiecare să oferim o iubire potrivită persoanei de lângă noi şi înainte de această să acceptăm Iubirea care vine în fiecare zi şi de care avem atâta nevoie. Cu ajutorul Iubirii primite putem oferii o iubire potrivită şi care să ducă la fericire.

Şi atunci amintirile dulci şi amare te împresoară, şi-ţi doreşti mai mult ca oricând ca locul acela gol să fie din nou umplut cu prezenţa lor.

Tocmai de aceasta am ales să-ţi oferim şi ţie un pic de dor, duioşie şi speranţă.

Mai jos am cuprins într-un mănunchi gândurile şi simţirile inimilor noastre pentru cei care ne lipsesc, exprimate cu sensibilitate în cuvintele Alinei Popa.

Vizionare plăcută, alături de prietenii dragi ţie.
Poţi împărtăşi videoclipul în reţelele sociale, folosind butoanele de mai jos (cele dinaintea zonei de comentarii, sunt mici, dar destul de mari ca să le dai click:) ).

Materialul este produs de adventisttm.org

Aprind prin ger o luminiţă
Şi văd o sobă de-ncălzit,
O gâscă friptă-n furculiţă,
Dar toate-s flăcări de chibrit.

Copacii, iarba şi florile găsesc zilele acestea, dominaţi de ideea răzbunării, că amploarea primăverii nu mai poate fi pusă la îndoială. Radioul judecă, fără apel, orice idee de ploaie, potrivit cu muzica lui “Zdob şi Zdub”, care mărturiseşte despre obrazul neîntinat al ţării şi bucuria de a trăi.

Aşa cum ne-am obişnuit, sărbătorirea Paştelor, la temperatura de imaginaţie a românului, mimează an de an o credinţă arzătoare, continuând în babilonia de după Înviere, ce pluteşte cu graţie pe apele transparente ale dezinteresului general.

De multe ori, în segmentul acestor reprezentări banale, Sărbătoarea Învierii poate părea naivă, precum o joacă de copii, din care nu pot lipsi ouăle cu salmonelă, ştirile de la ora cinci şi mărturisirea credinţei cu pumnul.

Îmbogăţite până la exces, mesele tradiţionale, te confiscă instantaneu într-o adiere de basm ortodox, de care cu greu te mai poţi dezbrăca. La scurt timp apar şi primele vocalize de intoxicare, acestora făcându-le concurenţă doar ospeţele de la curtea lui Nero. Nişte beţivi se produc în versuri otrăviţi cu votcă în faţa statuii lui George Coşbuc, care dacă ar putea vorbi, săracul ar spune tuturor cât se simte de stânjenit. Iar dacă totul s-ar opri aici, ar fi bine.

Pe un deal numit Golgota, cel mai minunat loc de pe pământ, Isus şi-a isprăvit lucrarea. A suferit mult în apărarea opiniilor Celui ce L-a trimis. După ce a dat vedere orbilor, viaţă morţilor şi iertare păcătoşilor a îndurat un prezent greu în vederea unui viitor mai bun. S-a târât la cruce biciuit de unii, care abia aşteptau să-şi piardă minţile.

A fost convins că n-a cucerit lumea, nici cu diamante, nici cu seducţia ambalajului gol pe dinăuntru. Astăzi vrea să fie iubit si ascultat într-un chip deosebit de simplu, ca tu să înţelegi lămurit că nimic nu este mai scump decât ceea ce primeşti pe gratis. O inima. Si un loc in inima Lui.

Ce faci cu răbdarea?
Dacă de fel eşti o persoană răbdătoare atunci ai rezolvat problema.

Rezolvi cu calm fiecare ocazie în care lucrurile nu stau tocmai cum ar trebui. Dar dacă nu eşti o persoană tocmai calmă şi nu poţi avea răbdare cu nimic şi nimeni? Ce faci?

Ca şi fiinţe creştine care se încred în Cineva Atotputernic, într-un creator, ştim că Biblia ne vorbeşte foarte mult despre răbdare. Răbdarea este de dorit. Poate că la fel de mult ca dragostea. Fie că te încrezi în Dumnezeu fie că eşti ateu, răbdarea este dorită de toţi în egală măsură. Şi ce te faci dacă nu o ai? Cineva m-a întrebat dacă oamenii bogaţi au mai multă răbdare decât cei săraci sau invers. Această întrebare, dacă stai puţin şi te gândeşti îţi dai seama că este o întrebare la care nu poţi răspunde exact.

Spre exemplu, am fost plecat cu două săptămâni în urmă prin Franţa, iar în drumul meu am trecut şi prin Austria. În aceste două ţări lumea m-a uimit printr-un calm şi o răbdare ieşită din comun. Şi m-a frapat mai mult decât această răbdare, faptul că toţi erau la fel. Era altceva decât ce ştiam eu din România unde toată lumea este agitată şi fără răbdare. Cei de acolo nu poţi spune că sunt bogaţi, dar au mai puţine griji.

Totuşi poţi aduce exemple pozitive şi în rândul celor mai săraci. Sunt mulţi creştini care au probleme, deoarece Satana nu vrea ca lor să le fie bine. Aceştia însă se încred în Dumnezeu şi au răbdare, au nădejdea unei vieţi mai bune şi dobândesc o răbdare mai mare decât a unui om fără griji şi fără probleme care posibil la prima problemă să nu reacţioneze potrivit. Nu există un etalon

Mă întorc la întrebarea: ce faci dacă nu ai răbdare? Răspunsul cred că vine de la Cel care dă răbdarea. Trebuie doar să Îi ceri Lui să te ajute să dobândeşti răbdarea, iar după ce ai cerut răbdarea următorul pas depinde de tine. Trebuie să crezi că El te va ajuta, însă trebuie să duci o luptă cu tine. O auto-educare în urma căreia să dobândeşti această răbdare.

Iată ce spune Biblia:

Prin răbdare se înduplecă un voievod, şi o limbă dulce poate zdrobi oase.
Proverbele 25.15

Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.
Luca 21.19

Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare…
Romani 5.3

Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
Romani 8.25

Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări…
2 Corinteni 6.4

…cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste.
Efeseni 4.2

Versete mai sunt destule referitoare la răbdare. În final vreau să mai scriu câteva cuvinte. Adu-ţi aminte că Isus tot din răbdare a murit pe cruce pentru mine şi pentru tine. El a fost tratat aşa cum am fi meritat noi să fim trataţi pentru ca noi să fim trataţi aşa cum merita El şi a murit moartea pe care o meritam noi ca să trăim viaţa care era a Lui!

Dar acum gândiţi-vă că “Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3.9) Iar atunci când nu mai ai răbdare adu-ţi aminte că ” Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul 3.11)

Probabil că majoritatea dacă nu toată lumea ştie deja relatarea din vremea potopului. Am auzit vorbindu-se despre potop şi Noe în nenumărate rânduri, însă cam de fiecare dată toată discuţia se axa mai mult spre neascultarea poporului din acea vreme şi pe neprihănirea lui Noe.

Cu siguranţă că noi astăzi avem foarte multe lucruri de învăţat dacă stăm să studiem ceva mai atent relatarea. În ocazia aceasta vreau să trecem prin capitolele 6,7,8 şi 9 ale Genezei şi să prindem câteva lecţii pe care ar trebui ca şi creştini să le avem întipărite în minte. Se vede că locuitorii Sodomei şi ai Gomorei nu au ţinut seama de lecţiile de la potop. Să vedem ce lecţii putem învăţa.

Lecţia 1: Nu pierde barca. Deşi Noe i-a avertizat pe oameni de ceea ce avea să vină toţi au râs şi nu au luat în serios atenţionările lui Noe. Când a venit potopul tare ar mai fi dorit oamenii să intre în corabie dar uşile fuseseră închise, aşa că au pierdut ocazia. Ai grijă să nu pierzi binecuvântările Cereşti!

Lecţia 2: Aminteşte-ţi că toţi suntem în aceeaşi barcă. Avem acelaşi drum şi aceiaşi destinaţie. Este bine să ne întărim unul pe altul pe drumul pe care îl avem de făcut.

Lecţia 3: Fă-ţi planuri în avans. Nu ploua când Noe şi-a construit arca.

Lecţia 4: Fii pregătit. Geneza capitolul 7 cu versetul 6 ne spune că Noe avea 600 de ani în vremea potopului. Când vei avea 600 de ani, e posibil ca cineva să-ţi ceară să faci ceva cu adevărat important. Poate nu 600 de ani, dar tot e posibil la bătrâneţe.

Lecţia 5: Nu asculta criticile; mergi înainte cu treaba care trebuie făcută. Noe a fost criticat pentru ceea ce făcea şi toată lumea râdea de el. Mulţi poate îl credeau nebun, dar pe Noe nu l-a interesat ce spuneau oamenii.

Lecţia 6: Construieşte-ţi viitorul pe premize înalte. Ce zideşti, zideşte pe teren uscat. Zideşte pe stâncă!

Lecţia 7: De dragul siguranţei, călătoreşte în pereche. În fond, două capete gândesc mai bine decât unul singur. Eclesiastul 4.12 ne spune “Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.”

Lecţia 8: Viteza nu este totdeauna un avantaj absolut. Este adevărat că în arcă se afla o pereche de gheparzi, dar acolo se mai afla şi o pereche de melci. Dacă nu mai ai răbdare să tot aştepţi răspunsul la o rugăciune, gândeşte-te că e mai bine să-L laşi pe El să decidă când e momentul să intervină. Că îl grăbeşti sau nu pe Dumnezeu, răspunsul Lui vine tot la momentul oportun.

Lecţia 9: Când eşti stresat, pluteşte pe apă o perioadă.

Lecţia 10: Noe a răspuns pe loc şi afirmativ chemării făcute de Dumnezeu. Răspunsul lui Noe putea să fie foarte simplu: “Doamne, dar eu nu ştiu să fac corăbii. Nici măcar nu am construit vreodată o barcă, dar să construiesc o corabie de aşa proporţii?” Ai încredere în ceea ce Dumnezeu poate face prin tine! Aminteşte-ţi, corabia a fost construită de amatori; Titanicul de profesionişti.

Lecţia 11: Când lucrurile se precipită, nu sta cu mâinile în sân şi nu te plânge! Pune mâna şi treci la treabă!

Cred că dacă ne vom gândi serios la aceste lecţii care ne-au fost lăsate încă de la început, cred că vom putea alege bine în dreptul nostru. Vom putea trăi o viaţă după placul Domnului şi vom putea să spunem plin de încredere: “Vino Doamne Isuse!”