adventisttm.org

Trăim… însă trăim până la un momendat, iar după aceea, ni se curmă viaţa (ca să nu spun cuvântul “magic” pentrucă pare prea dur deocamdată pentru mine). Cum? Ni se curmă viaţa şi atât? Nimic mai mult? Adormim pentru puţin, până la Judecată, mi-ar spune străbunica, la care am ţinut enorm.

Privind în urma dispariţiei unui om, mă-ngrozesc să mai văd, s-aud, să miros a lacrimile celor ce l-au “preţuit” de multe ori, după ce a dispărut.

Mi-e frică să mă mai gândesc că poate, pe acea persoană n-am s-o mai revăd pe-aproape, cine ştie cât… mă doare mai mult ca ceilalţi poate tot ceea ce văd.

Am învăţat să iubesc, şi-am învăţat s-o fac în fiecare zi cu aceeaşi intensitate… pot să mă consider fără duşmani, cu toate că nu există om fără duşmani. Oricum, pentru mine nu există, duşman, duşmani…
Revin la noi… tu şi eu. Trăim încă… dar după ce n-o vom mai face, vom mai trăi? În sufletul celor dragi poate…

Eu, m-am întrebat, ce va rămâne după mine. M-am întrebat de cuvântul pe care oamenii mi l-ar atribui, după ce eu n-o să mai fiu. Mi-aş fi dorit să merg la propria-mi înmormântare, dac-am s-adorm, până la Judecată. Mi-aş fi dorit s-aud cuvinte pe care poate nu le-am auzit niciodată cât am trăit.
De ce oamenii nu spun tot ceea ce simt atunci când trebuie să o facă? De ce se-nvârt mereu în acelaşi cerc? Cu toate că ştiu deja drumul… ştiu deasemenea că drumul real, e de fapt drept. De ce se ajunge mereu la cercuri? Simplu. Dacă drumul e drept şi îngust iar în faţă sunt obstacole, toţi facem câte o curbă, două… până devine cerc.

(citeşte tot)

Trăim într-un secol în care tot mai multă lume vorbeşte despre Apocalipsa. Tot mai multă lume aduce argumente pro şi contra şi tot mai multă lume începe să îşi dea cu părerea şi să înceapă să dea date privind exact începutul Apocalipsei. Fie oameni de ştiinţă, fie ei oameni simpli, un număr tot mai mare de oameni recunosc sfârşitul iminent al planetei însă fiecare are o altă părere.

De câteva zile Mass Media ne-a anunţat că mii de cercetători din 60 de ţări încă lucrează la o nouă descoperire care se anunţă a fii cea mai importantă din istoria Terrei. Un accelerator de particule care ar putea facilita călătoriile în timp, pentru care dealungul a 50 de ani s-au cheltuit peste 6 miliarde de euro. De altfel şi în acest caz au existat persoane care au declarat că sfârşitul planetei este mai aproape ca niciodată datorită riscurilor formării unor găuri negre care ar putea înghiţii Terra.

Gândurile celor care au citit diferitele articole pe site-uri cum ar fi: Pro TV sau 9 am sunt împărţite. Au fost persoane revoltate de această invenţie şi persoane care aplaudă încercările cercetătorilor, dar au fost şi persoane confuze care nici nu mai ştiu ce să mai creadă. Până la urmă un lucru este cert şi anume că Apocalipsa este aproape.

Lăsând la o parte toate ideile noastre, Biblia vorbeşte din timp despre lucrurile care se întâmplă astăzi. Nimic nu este nou sub soare (Eclesiastul 1.9). În Daniel capitolul 12 cu versetul 4 stă scris: „Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.”

(citeşte tot)

“Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care S-a îndurat de tine, şi te-a pus pe scaunul Lui de domnie ca împărat pentru Domnul, Dumnezeul tău! Pentru că Dumnezeul tău iubeşte pe Israel şi vrea să-l facă să rămână în picioare pe vecie, pentru aceea te-a pus împărat peste el, ca să faci judecată şi dreptate.” 2 Cronici 9.8.

Am deschis în seara aceasta Biblia la acest verset. Am stat şi am încercat să-mi dau seama de ce am deschis tocmai aici şi ce ar putea să-mi spună mie în această seară. M-am gândit puţin şi nu prea îmi dăteam seama. După scurt timp mi-am zis: uite că împărăteasa din Seba văzuse în Solomon mâna Domnului. Solomon era binecuvântat de Dumnezeu iar aceasta se vedea. Cei care luau contact cu Solomon aveau o experienţă frumoasă. Solomon era cunoscut în toate împărăţiile pentru înţelepciunea lui.

M-am întrebat apoi, eu ca şi copil al lui Dumnezeu mă asemăn măcar cu Solomon? Solomon a reuşit să dea o mărturie bună. Oare cum pot da şi eu o mărturie bună celor din jurul meu? Probabil că nu o să ajung niciodată la înţelepciunea lui Solomon, dar cred că pot să dau şi eu nişte răspunsuri celor care le caută, exact cum a făcut Solomon cu împărăteasa din Seba. Solomon a fost copilul lui Dumnezeu şi iată că Dumnezeu l-a binecuvântat.

Ce mă opreşte pe mine să fiu alături de Dumnezeu? Pot să fiu şi eu un Solomon chiar dacă voi mai avea şi momente de slăbiciune în viaţa mea. Să nu uităm că şi Solomon a avut moment de slăbiciune în viaţa lui chiar dacă a fost cel mai înţelept om de pe Pământ (exceptând pe omul Isus).

(citeşte tot)

Am văzut astăzi pe un fluturaş o poezie intitulată “Iubirea care supără”, scrisă de George Uba. Îmi place omul acesta. Are un bagaj de cunoştinţe excepţional şi îţi poate da multe răspunsuri. Numele poeziei mi-a atras atenţia făcându-mă să citesc poezia.

Mi-a plăcut ideea că există o dragoste care poate să ne supere. Prima dată, înainte de a citi poezia m-am dus cu gândul la acea iubire care produce lacrimi şi tristeţe. O iubire dusă la extrem care să sufoce şi să ştirbească libertatea celui drag în loc să aducă zâmbete.

Trist când se întâmplă aşa. O relaţie care să aibă la bază o iubire sinceră să se transforme din prea multă atenţie în supărare şi teamă. Cunosc câteva cazuri în care persoane dragi mi-au spus că sunt supărate deoarece li se îngrădeşte libertatea şi nu se mai simt libere. Îmi spuneau că sunt conştiente că ei le iubesc însă le sufocă iar ei nu pot să înţeleagă lucrul acesta.

Îmi dau seama că motivul principal al acestei cauze ar fi o supradoză de gelozie. Atunci când el sau ea sunt geloşi peste limitele normale consider că s-a făcut primul pas spre o iubire care duce spre suferinţă. Cum îţi dai seama că ai o doză mai mare de gelozie? Caută să te cercetezi în cel mai obiectiv mod şi urmăreşte-ţi faptele tale în raport cu jumătatea ta.

Vei vedea dacă eşti posesiv sau nu.

(citeşte tot)