adventisttm.org

Cine dintre voi nu a cunoscut, măcar o dată, ce înseamnă să fii cu adevărat îndrăgostit? Totul gravitează în jurul persoanei iubite: gânduri, conversaţie, acţiuni, toate ţintesc în a-i face lui/ei plăcere.

Există însă o îndrăgostire care le întrece pe toate acestea, adunate la un loc. Despre ea, vorbesc doi oameni obişnuiţi, care au devenit neobişnuiţi, de dragul Lui. Hristos şi El răstignit a devenit simfonia inimilor lor, inundând viaţa lor şi a celor ce i-au cunoscut, cu dragoste divină, împlinire sufletească şi credinţă.

Pentru Dana a privi la “Pâinea Vieţii” dăruindu-Se cu totul oamenilor, a devenit modalitatea unică de a scăpa de egoism. Căutându-i pe cei sărmani, implicându-se în viaţa lor, a învăţat de înseamnă uitarea de sine, şi cum poate fi declanşată, prin harul Său, o reacţie în lanţ, care a dus la extinderea actuală a proiectului “Casa Pâinii”.

Nevoile oamenilor au reprezentat motivaţia şi, în acelaşi timp, provocarea pentru misiune a Danei şi a lui Sorin. Pentru acesta din urmă, pe un teren pregătit sufleteşte de bunici şi părinţi, biruinţa a venit când, în suferinţă, aparent părăsit de Dumnezeu, a înţeles că a-L onora, înseamnă a-L alege pe El, în ciuda oricărei dureri şi împrejurări potrivnice.

Cuvintele lor, cuprinse în interviurile de mai jos, reprezintă o provocare pentru fiecare tânăr care doreşte să-L onoreze şi să se simtă onorat de El, ca răspuns la credinţa lui. Dacă inima ţi-e încă tânără, ascultă, priveşte şi alege să te laşi modelat.

Click 2 play: Interviu Dana Borcea • Sorin Neacşu

Aici poţi descărca.

Later edit: Mai multe despre proiecte aici.

Copiii strigau împreună cu ucenicii, pentru că dacă tăceau exista alternativa pietrelor cântătoare.
Măgăruşul păşea semeţ şi dezlegat, cu toţi nervii celor ce-l vedeau liber şi pus la muncă.
Lumea se enervează atunci când omul iese din şanţul vieţii şi aruncă hainele puturoase.
Dacă murim, să murim împreună. Împotriva interdicţiei ecologiste se rupeau crengi din pomi, jertfă puţin costisitoare şi se aruncau în faţa alaiului.

Era zi de sărbătoare. Templul stătea ţeapăn şi golit de prezenţa divină, ca multe din bisericile noastre.
Toată lumea se aştepta spre seară la o sfântă cafteală, când romanii bătuţi îşi vor lăsa sandalele rupte pe străzile Ierusalimului.
Ucenicii strigau şi ei tare pentru că unii dintre ei simţeau în nări fiorul luptei electorale, cu scaune de senatori împărţite cu largheţe. Poporul aştepta şi el pâini din cer, scutire de TVA şi săptămâna lucrătoare formată din trei zile.

Doar Prinţul Păcii plângea…

El întotdeauna a plâns doar unde e moarte şi acolo era destulă. Spirituală şi sigură, cu gust sărat de sânge şi miros de fum.

Şi pentru că nimeni n-a primit nimic în ziua aceea, oraşul alegându-se doar cu smochin blestemat şi uscat, vânzătorii din Templu cu câteva lovituri pe cocoaşă, L-au trimis pe Prinţ seara să cineze în Betania…

A plecat plângând şi fără măgăruş, iar soarele spre asfinţit proiecta asupra Lui umbre fugare de cruce…

Copiii continuau lauda şi închinarea pentru că întotdeauna există speranţa unei treziri spirituale…
 

Mi se întâmplă tot mai des să mă gândesc la răbdare. Poate şi unde în ultimul timp am auzit şi discuţii referitoare la răbdare. Ce faci cu răbdarea? Dacă de fel eşti o persoană răbdătoare atunci ai rezolvat problema. Rezolvi cu calm fiecare ocazie în care lucrurile nu stau tocmai cum ar trebui. Dar dacă nu eşti o persoană tocmai calmă şi nu poţi avea răbdare cu nimic şi nimeni? Ce faci?

Ca şi fiinţe creştine care se încred în Cineva Atotputernic, într-un creator, ştim că Biblia ne vorbeşte foarte mult despre răbdare. Răbdarea este de dorit. Poate că la fel de mult ca dragostea. Fie că te încrezi în Dumnezeu fie că eşti ateu, răbdarea este dorită de toţi în egală măsură. Şi ce te faci dacă nu o ai? Cineva m-a întrebat dacă oamenii bogaţi au mai multă răbdare decât cei săraci sau invers. Această întrebare, dacă stai puţin şi te gândeşti îţi dai seama că este o întrebare la care nu poţi răspunde exact.

Spre exemplu, am fost plecat cu două săptămâni în urmă prin Franţa, iar în drumul meu am trecut şi prin Austria. În aceste două ţări lumea m-a uimit printr-un calm şi o răbdare ieşită din comun. Şi m-a frapat mai mult decât această răbdare, faptul că toţi erau la fel. Era altceva decât ce ştiam eu din România unde toată lumea este agitată şi fără răbdare. Cei de acolo nu poţi spune că sunt bogaţi, dar au mai puţine griji.

Totuşi poţi aduce exemple pozitive şi în rândul celor mai săraci. Sunt mulţi creştini care au probleme, deoarece Satana nu vrea ca lor să le fie bine. Aceştia însă se încred în Dumnezeu şi au răbdare, au nădejdea unei vieţi mai bune şi dobândesc o răbdare mai mare decât a unui om fără griji şi fără probleme care posibil la prima problemă să nu reacţioneze potrivit. Nu există un etalon

(citeşte tot)

Ziceam de Ţipari.

Da, Speranţă fără Iluzii.
Oamenii au aflat speranţă, mângâiere şi dragoste timp de 8 zile.

Iar noi i-am mulţumit Domnului pentru împlinirea sufletească pe care am primit-o.
Nu uita. Poţi face pe cineva fericit în puţine cuvinte. Încearcă!

Get the Flash Player to see this player.

În 30 de secunde de imagini, convinge-te!
Ai nevoie de o conexiune bună.

(9 note, media: 5 din 5)