Pentru început, răscoliţi puţin prin buzunarele adânci ale minţii voastre şi vedeţi cam ce amintiri ar trebui tratate cu delete iar apoi şterse şi din recycle bin …

- V-amintiţi de amuzanta zi (am putea spune astăzi) în care mama a hotărât în locul vostru că nu mai e necesar să utilizaţi biberonul? Sau, serile calde de vară petrecute cu nasul lipit de un geam prin care se vedea bucuria prietenilor voştri ce nu aveau restricţie la joacă?

- Îşi mai aminteşte cineva nenumăratele ocazii in care a fost pedepsit pe nedrept? Dar clipele in care ai fost trădat si minţit de cel mai bun prieten ?

- Încă mai ştii cum te-ai simţit când el te-a anunţat că: ai liber sau ea… că-ţi dăruieşte papucii? Îmi imaginez că te-a copleşit tristeţea atunci când ai fost dat la o parte doar pentru că aveai anumite principii… Sunt de acord că aveai dreptul la replică atunci când ai fost numit cel/cea mai mare mincinos/ă…

Acum că am identificat câteva lucruri de care chiar nu mai ai nevoie, încearcă să le înlocuieşti cu zâmbetul unui copil al străzii pe care ai reuşit să-l hrăneşti astăzi, cu multumescul călduros al unui bătrân fără de care istoria noastră ar fi fost mai săracă, sau cu o vorbă caldă a mamei ce niciodată nu obişnuieşte să întârzie.

Şi pentru că toate acestea nu-ţi vor umple ambele buzunare presară printre ele frânturi din dragostea lui Dumnezeu! Numai aşa ai vei dobândi pacea! Şi asta, pentru că meriţi!

E timpul să îndrăzneşti!

Prin urmare, conform acestei teorii supravieţuieşte cel care este mai puternic şi care se adaptează mai bine mediului din care face parte.

Din nefericire această luptă s-a extins şi la oameni, cu toate că nu se mai pune în discuţie problema supravieţuirii.

Copiii ajung să se lupte între ei pentru moştenirea lăsată de părinţi. Vecinii se luptă între ei pentru o palmă de pământ. Chiar şi cei ce se numesc creştini se luptă între ei. Cine să fie cel mai mare în biserică. Cine să aibă ultimul cuvânt. Cine să fie cel mai bine văzut, etc.

De ce ajung oamenii să se lupte între ei? Pentru că neglijează sau nu conştientizează cea mai importantă luptă pe care ar trebui să o poarte.

Lupta aceasta nu este cu vecinii, cu colegii sau cu cei de aceeaşi credinţă, ci cu ambiţia personală, cu orgoliul ce nu acceptă să fie umilit, cu pofta ce trebuie neapărat satisfăcută. Dacă s-ar da atenţie acestei lupte, dacă oamenii ar fi preocupaţi cel mai mult cum să-şi înfrângă dorinţele şi ambiţiile deşarte, atunci nu am mai asista la luptele pentru cine să fie cel mai mare, cine să aibă ultimul cuvânt, cine să fie cel mai bine văzut, ci am vedea lupta prin care fiecare s-ar întrece în a da întâietate altuia (Rom. 12:10), ceea ce trebuie să recunoaştem se întâmplă foarte rar.

Tăcere, tăcere, tăcere … parcă şi vântul a uitat să mai adie.
Alergam speriată de atâta tăcere … alergam spre cuvinte.
La fiecare colţ de stradă întâlneam oameni ce se cufundau, în ele. Păreau atât de bucuroşi rostindu-le … însă necuvintele le întunecau mai apoi privirea. Cu cât înaintam mai mult spre următorul colt, cu atât mă priveau mai intens, mai temători.
Se grăbeau parcă atât de tare să le rostească încât nu mai aveai timp pentru a le asculta şi necuvintele … nu mai puteai să auzi tristeţea unui om tăcut, nu mai puteai să auzi suferinţa atâtor oameni surzi de atâtea cuvinte … nu mai puteai nici măcar să auzi muzica cerului … odată, era singura pe care o auzeai.

Totuşi, alergam înainte, printre ei şi ele, erau din ce în ce mai asurzitoare. Mi-am dat seama că acestea nu sunt cuvintele potrivite pentru mine … şi am tăcut, înaintând spre următorul colţ.

Am ajuns la concluzia că:
-Unii tac pentrucă nu au ce să spună… alţii, tac pentru a cugeta mai mult.
-Unii vorbesc pentru ca să nu tacă… alţii, vorbesc pentrucă au ce să spună.

Dar… pentru tine, ce înseamnă cuvintele… tăcerea?

Ah… iar au mai rămas câteva genţi pe raft… şi culmea, toate au câte puţin roz în ele.

De ce nu se fabrică mai multe genţi pe negru simplu, fără culori? Negrul se potriveşte la orice, nu se observă murdăria…

Rozul e pentru copii.

–> Mama

Ai înnebunit? Vrei să-mi cumperi geacă roz ? Asta e ca şi cum mai face clown-ul colegilor mei de servici. Rozul e pentru fete. –> Tata

Doamne… mamă! Dar ce te-a apucat? Crezi că am să port vreodată aşa ceva? Mănuşi roz ??? Mai bine merg fără ele… decât să râdă fetele de mine. Mănuşile de culoare roz sunt purtate de către fetiţe. –> Băieţelul de nouă ani.

Mamă, mamă… te rog… nu-mi mai da rochiţa cea roz. E demodată… iar colegele mele încep să râdă când mă văd cu ea… îmi spun că sunt demodată. Anul acesta se poartă bleumarin-ul. Rozul nu se mai potriveşte cu moda fetelor. –> Fetiţa de 7 ani.

Aud de multe ori astfel de fraze. Mă întreb de unde şi până unde acest mit? “Rozul e pentru fetiţe” . Nici chiar “fetiţele” nu-l mai poartă.

Vrem să fim la modă… iar acest lucru ne face să nu ne mai placă ceea ce e cu adevărat frumos. Lumea rozului e lumea în care ne-am născut… şi e lumea în care ar trebui să continuăm a creşte…

Toţi, da, toţi avem nevoie de ROZ!

După ce vedeţi că haina este curată, ieşiţi din casă pentru ca apoi să întâlniţi pe stradă pe cineva care are o culoare identică dar mai curată.

În mod sigur veţi spune că haina dumneavoastră nu este curată şi că trebuie spălată.

Aşa se întâmplă de cele mai multe ori atunci când privim o haină albă spre exemplu, atunci când în jurul nostru sunt numai haine de culoare închisă.

De cele mai multe ori acel alb chiar dacă este mai gălbui ni se va părea curat, dar atunci când mai vedem pe stradă o haină mai albă ne dăm seama cât de galbenă este haina noastră. Se mai poate face aceiaşi confuzie şi atunci când haina ta este singura deci devine etalon până la proba contrarie.

Cam la fel stă treaba şi atunci când vorbim de credinţă. Privim în dreptul nostru şi avem tendinţa să spunem că suntem drepţi, corecţi şi spirituali, iar în momentul când privim spre ceea ce ar trebui să fim începem să ne punem semne de întrebare. De multe ori ne spunem că noi citim Biblia, studiem lecţiunea, ne rugăm, facem fapte bune, dar atunci când privim la El ne dăm seama că suntem departe de a fi plăcuţi înaintea Lui. Ne dăm seama cât de departe suntem de Etalon.

O altă capcană în care putem cădea este atunci când priveşti printr-o fereastră şi totul pare afară întunecat. Oamenii au haine murdare şi când priveşti în casa ta totul este curat iar hainele tale sunt mai curate decât a oamenilor de pe stradă. După un timp constaţi că geamurile casei tale sunt murdare şi trebuie să fie spălate. După ce speli geamurile constaţi că la tine în casă este mai murdar decât afară, iar hainele oamenilor de pe stradă sunt mai curate decât ale tale.

Trebuie să avem grijă să nu ne considerăm curaţi, credincioşi, evlavioşi, buni sau mai presus decât alţii pentru că oridecâte ori vom încerca să ne înălţăm cu siguranţă vom fi smeriţi. Să nu considerăm că haina noastră este curată sau mai curată decât a altor oameni. Oridecâteori facem asta ne depărtăm de Etalon şi ne murdărim hainele mai mult decât sunt de murdare.

Sfatul pe care El ni dă este:

te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi
Apocalipsa 3, 18

Îmi place omul acesta. Are un bagaj de cunoştinţe excepţional şi îţi poate da multe răspunsuri.

Numele poeziei mi-a atras atenţia făcându-mă să citesc poezia.

Mi-a plăcut ideea că există o dragoste care poate să ne supere. Prima dată, înainte de a citi poezia m-am dus cu gândul la acea iubire care produce lacrimi şi tristeţe. O iubire dusă la extrem care să sufoce şi să ştirbească libertatea celui drag în loc să aducă zâmbete.

Trist când se întâmplă aşa. O relaţie care să aibă la bază o iubire sinceră să se transforme din prea multă atenţie în supărare şi teamă. Cunosc câteva cazuri în care persoane dragi mi-au spus că sunt supărate deoarece li se îngrădeşte libertatea şi nu se mai simt libere. Îmi spuneau că sunt conştiente că ei le iubesc însă le sufocă iar ei nu pot să înţeleagă lucrul acesta.

Îmi dau seama că motivul principal al acestei cauze ar fi o supradoză de gelozie. Atunci când el sau ea sunt geloşi peste limitele normale consider că s-a făcut primul pas spre o iubire care duce spre suferinţă. Cum îţi dai seama că ai o doză mai mare de gelozie? Caută să te cercetezi în cel mai obiectiv mod şi urmăreşte-ţi faptele tale în raport cu jumătatea ta.

Vei vedea dacă eşti posesiv sau nu.

E bine să fi gelos cu măsură pentru că cine nu e gelos deloc înseamnă că nu iubeşte acea persoană deloc, iar acea persoană nu reprezintă mare lucru pentru el. Este bine ca această gelozie să fie moderată, iar aceast echilibru poate fi atins doar prin ajutorul unei încrederi depline în persoana iubită, iar această încredere o dobândeşti când între voi există o comunicare corectă.

Nu am să încerc să vă fac un seminar despre iubire, ci vreau doar să vă dau un imbold în a vă face o analiză iuburii voastre. Cercetaţi-vă şi vedeţi dacă iubirea pe care o aveţi de oferit este una potrivită cu necesităţile persoanei pe care o iubiţi.

Revin la poezie şi spun că după ce am citit-o mi-am dat seama că mai este o iubire care duce la supărare. În poezie era vorba despre Dumnezeu Tatăl care l-a trimis pe Fiul să moară pentru noi din dragoste, iar noi oamenii îi respingem darurile în fiecare zi şi fiecare pas. Prin purtarea noastră refuzăm în fiecare zi iubirea lui Dumnezeu, iar această duce la întristarea celui care o oferă. Dacă în cazul oamenilor cei care oferă o iubire greşită supără pe cei care o primesc, raportat cu Divinitatea este exact invers. Cel care oferă o iubire potrivită este întristat.

Sper să reuşim fiecare să oferim o iubire potrivită persoanei de lângă noi şi înainte de această să acceptăm Iubirea care vine în fiecare zi şi de care avem atâta nevoie. Cu ajutorul Iubirii primite putem oferii o iubire potrivită şi care să ducă la fericire.

La fel, se întâmplă şi în partea audio pe care ţi-o propunem să o asculţi nestingherit. (Este o înregistrare veche, preluată de pe casete audio, dar conţinutul contează. E de valoare).
Nu uita, că doar prin Puterea Lui ai ajuns unde eşti acum!

Şi slava, toată, El o merită.

Download audio file (Istoria_convertirii_mele.mp3)

Audiţie plăcută!
Later edit:
Pentru a avea şi tu fişierul, mergi aici.

Şi atunci amintirile dulci şi amare te împresoară, şi-ţi doreşti mai mult ca oricând ca locul acela gol să fie din nou umplut cu prezenţa lor.

Tocmai de aceasta am ales să-ţi oferim şi ţie un pic de dor, duioşie şi speranţă.

Mai jos am cuprins într-un mănunchi gândurile şi simţirile inimilor noastre pentru cei care ne lipsesc, exprimate cu sensibilitate în cuvintele Alinei Popa.

Vizionare plăcută, alături de prietenii dragi ţie.
Poţi împărtăşi videoclipul în reţelele sociale, folosind butoanele de mai jos (cele dinaintea zonei de comentarii, sunt mici, dar destul de mari ca să le dai click:) ).

Materialul este produs de adventisttm.org

Filmul realizat, care are şi titrare în română, merită vizionat.
Întunecarea globală este un termen mai puţin cunoscut decât încălzirea globală, dar asta nu înseamnă că este mai puţin periculos. Fenomenul este creat de reducerea graduală a cantităţii de lumină care ajunge la suprafaţa Pământului, observată de-a lungul câtorva decade, de când au început măsuratorile sistematice în anii ’50. Se crede că se datorează creşterii numărului de particule poluante (fum, praf etc) eliberate în atmosferă prin activităţi umane.

Efectul variază de la o locaţie la altă, dar global cantitatea de lumină care atinge suprafaţa Pământului a scăzut cu 4% între 1960 şi 1990. Întunecarea globală creează un efect de răcire asupra Pământului care ar fi putut masca parţial efectul de seră şi al încălzirii globale.
Acest lucru îl face deosebit de periculos. Despre întunecarea globală pe Wikipedia.
Vizionaţi filmul la adresa: http://www.incalzireaglobala.org/intunecarea-globala/
sau în mărime mai mare aici

Ce faci cu răbdarea?
Dacă de fel eşti o persoană răbdătoare atunci ai rezolvat problema.

Rezolvi cu calm fiecare ocazie în care lucrurile nu stau tocmai cum ar trebui. Dar dacă nu eşti o persoană tocmai calmă şi nu poţi avea răbdare cu nimic şi nimeni? Ce faci?

Ca şi fiinţe creştine care se încred în Cineva Atotputernic, într-un creator, ştim că Biblia ne vorbeşte foarte mult despre răbdare. Răbdarea este de dorit. Poate că la fel de mult ca dragostea. Fie că te încrezi în Dumnezeu fie că eşti ateu, răbdarea este dorită de toţi în egală măsură. Şi ce te faci dacă nu o ai? Cineva m-a întrebat dacă oamenii bogaţi au mai multă răbdare decât cei săraci sau invers. Această întrebare, dacă stai puţin şi te gândeşti îţi dai seama că este o întrebare la care nu poţi răspunde exact.

Spre exemplu, am fost plecat cu două săptămâni în urmă prin Franţa, iar în drumul meu am trecut şi prin Austria. În aceste două ţări lumea m-a uimit printr-un calm şi o răbdare ieşită din comun. Şi m-a frapat mai mult decât această răbdare, faptul că toţi erau la fel. Era altceva decât ce ştiam eu din România unde toată lumea este agitată şi fără răbdare. Cei de acolo nu poţi spune că sunt bogaţi, dar au mai puţine griji.

Totuşi poţi aduce exemple pozitive şi în rândul celor mai săraci. Sunt mulţi creştini care au probleme, deoarece Satana nu vrea ca lor să le fie bine. Aceştia însă se încred în Dumnezeu şi au răbdare, au nădejdea unei vieţi mai bune şi dobândesc o răbdare mai mare decât a unui om fără griji şi fără probleme care posibil la prima problemă să nu reacţioneze potrivit. Nu există un etalon

Mă întorc la întrebarea: ce faci dacă nu ai răbdare? Răspunsul cred că vine de la Cel care dă răbdarea. Trebuie doar să Îi ceri Lui să te ajute să dobândeşti răbdarea, iar după ce ai cerut răbdarea următorul pas depinde de tine. Trebuie să crezi că El te va ajuta, însă trebuie să duci o luptă cu tine. O auto-educare în urma căreia să dobândeşti această răbdare.

Iată ce spune Biblia:

Prin răbdare se înduplecă un voievod, şi o limbă dulce poate zdrobi oase.
Proverbele 25.15

Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.
Luca 21.19

Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare…
Romani 5.3

Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
Romani 8.25

Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări…
2 Corinteni 6.4

…cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste.
Efeseni 4.2

Versete mai sunt destule referitoare la răbdare. În final vreau să mai scriu câteva cuvinte. Adu-ţi aminte că Isus tot din răbdare a murit pe cruce pentru mine şi pentru tine. El a fost tratat aşa cum am fi meritat noi să fim trataţi pentru ca noi să fim trataţi aşa cum merita El şi a murit moartea pe care o meritam noi ca să trăim viaţa care era a Lui!

Dar acum gândiţi-vă că “Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3.9) Iar atunci când nu mai ai răbdare adu-ţi aminte că ” Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul 3.11)