Adidaşii Nike, sunt mult mai uşor de găsit decât “demodaţii şlapi” de gumă ce am zice că datează de pe vremea bunicilor iar tricoul D&G e purtat de la cel mai tânăr Dragoş, până la ultimul deportat din Bărăgan, moş… George.

Pantalonii de la Kenvelo ne avantajează pe toţi, ochelarii de soare Versace s-ar purta şi fără lentile atâta timp cât pe rama e inscripţionată firma şi chiar nu mai contează că ciorapii Adidas ne ţin degetele mai “adunate” decât de obicei.

Fularul marca “Dezbrăcatu’ ” se poartă şi vara, dacă nu la gât, măcar ataşat la vreo poşetă.

Dacă Britney Spears are 49 de kg, nu ne putem lăsa mai prejos. Dăm buzna în prima farmacie şi parcă având cele mai grave probleme de sănătate, ne adresăm cu vocea tremurandă farmacistei: Capsule de slăăăăbit, mai aveţi?? …

Din păcate, lista e lungă… Însă aş vrea să mă opresc aici.

Nu am înţeles niciodată de ce specia umană e mereu acuzată că s-ar desprinde din maimuţă, când de fapt noi ne-asemănăm atât de mult cu pasărea aceea frumoasă, colorată ce nu ştie ce-nseamnă cuvântul ORIGINAL.

Uneori, am impresia că suntem o generaţie de P A P A G A L I, şi toţi ne-nghesuim într-o colivie numită: IMITAŢIE.
Eu, am hotărât să ies… Şi las uşa deschisă…
Mai vine cineva?

Un curcubeu care rămane mai mult de un sfert de ceas pe cer, nu mai este privit de nimeni…
Goethe.

Doamne bun, îţi mulţumesc că ai fost cu noi până în prezent, Te rog să fii cu noi şi în continuare, te rog să ne păzeşti şi să ne ocroteşti, îţi mulţumim pentru că ne-ai adus la biserică, Te rog să fii Tu cu cei care nu au putut să ajungă din diferite motive, rămâi cu bolnavii poporului Tău, ajută-i să simtă şi ei că e Sabat, alină-le suferinţele şamd (sunt 99% sigur că vei continua această rugăciune la fel ca mine). În numele Domnului Isus Te-am rugat, Amin!

Vorbeam de imagine. Da. Pur şi simplu îmi închipui că Dumnezeu îşi pune dopuri în urechi.

Doar atât pot să-I zic Prietenului meu? Doar atât?
Interesant e că, toţi spun AMIN! când mă rog aşa. Ce să înţeleg? E o rugăciune bună? Sau fraţii zic AMIN doar când fac eu pauză, fără să mai asculte ce spun? Au şi ei oare CD-ul cu rugăciunea asta? De unde l-or fi cumpărat? Eu nu l-am mai prea văzut pe la tarabe. Dar..

Mă gândeam cum se aude din Cer aşa o rugăciune. Din câte am învăţat, este Cineva care mijloceşte pentru noi în faţa Tatătul şi acest Cineva este Isus. Foarte frumos. Oare ce-I aud urechile?

La ora de rugăciune se simte că mă rog ca şi cum nu am mai făcut-o de săptămâna trecută. Îi spun Lui totul, despre pisică, capra vecinului şi abonamentul cu minute incluse. Acasă însă, când ar trebui să mă rog, mai caut un film bun, sau.. de ce nu, vorbesc cu prietenii pe messenger. Iar la biserică, nu ştiu face rugăciuni scurte.

Şi colac peste pupăză mă simt un creştin veritabil. Am reuşit să mă rog şi Sabatul acesta.

Apropo de CD. Dacă îl aveţi, hai să-I dăm lui Dumnezeu, facem un script prin care spunem CD-ului când să cânte, de la ce Track şi la ce oră. Putem de altfel, să luăm 7 astfel de discuri compacte, de calitate wave, la 44100 hz, pe care să le aşezăm frumos într-un CD changer şi… Nici măcar Dumnezeu nu mai trebuie să apese Play. Ştie singur mecanismul nostru să funcţioneze. 7 din 7.

Iar eu între timp pot să-mi fac treaba. De ce să mai pierd timpul.. Şi uite aşa, împac şi capra (vecinului) şi varza. Oare?!

Concluzie.
Se pare că treaba cu dopuri în urechile Domnului nu prea e de ‘bun simţ’. După o analiză mai atentă, mi-am dat seama că dopurile trebuie puse la gura mea. Dacă vreau să-I spun ceva Mântuitorului meu, să o fac cu inima, cu mintea şi apoi cu cuvintele..
Dacă vreau doar să pun CD-ul, mai bine să mi se ia curentul!

Şi apropo. Tu cum ţi-L imaginezi pe Dumnezeu?
Nu ezita să ne spui şi nu ezita să continui să-ţi imaginezi Prietenul Imens care e alături de tine în fiecare clipă!

Iniţial m-am gândit puţin şi mai toate ideile care îmi veneau în minte erau legate de religie. Ar fi mers cu siguranţă pentru a întări argumentele unui creştin potrivit căruia Dumnezeu există.

Mă gândeam că i-aş putea spune că dacă Dumnezeu nu ar exista atunci speranţa noastră pentru viaţă veşnică ar fi în zadar, dar acest argument ar fi fost util unui om care merge la biserică şi a citit din Biblie măcar o dată.

M-am gândit că aş putea să îi spun despre faptul că Pământul acesta oricât am trage noi de el nu va rezista la infinit şi că trebuie să existe o forţă mult mai puternică pentru a veni cu o soluţie de rezolvare iar acea soluţie este Dumnezeu care să se întoarcă aşa cum a făcut-o când a fost răstignit, numai ca de data asta să ne ofere un nou Pământ.

Numai că şi această explicaţie ar fi fost bună pentru un creştin, însă ce aş putea să îi spun unui ateu ca să creadă că Dumnezeu există. Chiar în ziua aia când mi-a fost pusă întrebarea am dat o carte unui ateu care mi-a promis că va citi cartea chiar dacă nu crede în Dumnezeu. Acum totuşi rămânea întrebarea: ce motive i-aş putea da eu unui ateu ca să creadă că Dumnezeu există?

Eu acelui ateu am încercat să îi explic însă nu ştiu în ce măsură am reuşit să îl fac cu adevărat curios despre existenţa Divinităţii. Mai apoi mi-am dat seama că un argument solid este chiar ceea ce ne înconjoară chiar dacă există adepţi ai evoluţiei, mediul înconjurător, natura, fiinţa umană, sunt nişte creaţii care oricât de mult am vrea să negăm este imposibil să nu spunem la un moment dat: prea sunt toate perfecte şi asta într-o lume care nu mai este chiar cum a fost făcută la început.

Este imposibil să nu te uiţi puţin pe cer şi să vezi un albastru atât de odihnitor care să nu te obosească. Numai încearcă să îţi imaginezi că cerul ar fi fost un roşu aprins sau verde aprins. Cu siguranţă era foarte obositor pentru ochi. Te uiţi şi afli de la cercetători care încurajează teoria evoluţiei într-un mod total paradoxal şi auzi că dacă Pământul era puţin mai departe de Soare sau puţin mai aproape de Soare, viaţa nu ar fi fost posibilă. Afli că totul stă perfect în Univers. Afli că până şi concentraţia de gaze din atmosferă este perfectă astfel încât să nu ne sufocăm dar nici să nu luăm foc la cea mai mică mişcare.

E imposibil să fi evoluat toate atât de perfect. Te uiţi numai puţin la fiinţa umană şi rămâi mut de uimire când afli informaţii despre organismul tău şi nu îţi vine să crezi cât de perfect este totul aranjat de la un cap şi până la celălalt. Numai la nivelul unei celule există poate mii de procese dintre care omul a putut descoperi numai câteva şi acelea te lasă uimit cu câtă precizie se petrec la un nivel atât de fin. Abia la microscop pot fi văzute şi ele se întâmplă, iar dacă ele nu s-ar întâmpla viaţa ar fi imposibilă. Afli că organismul are sisteme de reglare ale temperaturii atât de bine puse la punct şi multe alte funcţii şi nu îţi vine să crezi. Toate astea nu au cum să fi evoluat singure. Trebuie ca cineva să le fi pus să funcţioneze aşa.

Mi-am dat seama după ce mi-au venit toate aceste lucruri în minte că pur şi simplu natura este cel mai bun argument că Dumnezeu există. Am profesori care deşi au studiat mult în acest domeniu şi au crescut cu teoria evoluţiei în minte, după ani de studii ne spun nouă astăzi că nu are cum să fie aşa. Ei sunt conştienţi că există o forţă care pune toate lucrurile să funcţioneze atât de perfect.

Oameni care au studiat o viaţă întreagă organismul uman vin şi spun că omul nu va putea crea un alt om niciodată. Au clonat dar nu au creat. Clona a ieşit tot din ceva care era deja creat. Profesori doctori în genetică vin şi spun că omul nu va putea crea un alt om din nimic. Este nevoie de un Dumnezeu pentru asta.

Profesori în diferite domenii vin şi spun că Pământul are un singur sfârşit: dezastrul şi că în opinia lor e imposibil să mai schimbi ceva. Ei chiar cred în existenţa Divinităţii şi asta o cred cu mai multă putere deoarece toate studiile lor i-au făcut să vadă şi mai exact că toate trebuie să aibă o Putere care să le mişte pe toate atât de perfect.

După toate astea mi-am adus aminte de nişte versete:

Unii Farisei, din norod, au zis lui Isus: “Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!”
Şi El a răspuns: “Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.
Luca 19:39-40

Cu siguranţă nu am văzut şi nu voi vedea vreodată pietre care să strige sau să vorbească. Eu cred că Isus a vrut să spună prin asta că dacă oamenii nu vor vorbi despre Dumnezeu, natura însăşi va vorbi despre Creatorul ei. Nu ştiu ce alt argument ar putea să fie mai bun pentru cineva care nu crede în Dumnezeu.

Celor atei le spun că dacă vor să conteste Biblia nu au decât să facă asta şi îi rog să facă abstracţie că versetul de mai sus este din Biblie. Să fie puţin obiectivi şi să îi verifice adevărul pe care îl transmite. Să privească natura şi poate atunci vor realiza că nimic nu este o întâmplare. Toate lucrurile au o logică deoarece cineva le-a făcut să fie aşa.

Şi ca o simplă ilustraţie, priveşte video-ul de mai jos.

Vis-a-vis de societatea noastră de consum, unde doar banii te pot face să te simţi bine (şi să ai o viaţă decentă – cum cred unii), am aflat că există ceva (altceva) care ne costă totul. Cum adică?

Simplu. Te las să urmăreşti în linişte acest scurt film. Cred că e suficient, pentru ca să îţi dai seama cât costă o viaţă decentă.

O viaţă trăită cu pasiune.

Ah… iar au mai rămas câteva genţi pe raft… şi culmea, toate au câte puţin roz în ele.

De ce nu se fabrică mai multe genţi pe negru simplu, fără culori? Negrul se potriveşte la orice, nu se observă murdăria…

Rozul e pentru copii.

–> Mama

Ai înnebunit? Vrei să-mi cumperi geacă roz ? Asta e ca şi cum mai face clown-ul colegilor mei de servici. Rozul e pentru fete. –> Tata

Doamne… mamă! Dar ce te-a apucat? Crezi că am să port vreodată aşa ceva? Mănuşi roz ??? Mai bine merg fără ele… decât să râdă fetele de mine. Mănuşile de culoare roz sunt purtate de către fetiţe. –> Băieţelul de nouă ani.

Mamă, mamă… te rog… nu-mi mai da rochiţa cea roz. E demodată… iar colegele mele încep să râdă când mă văd cu ea… îmi spun că sunt demodată. Anul acesta se poartă bleumarin-ul. Rozul nu se mai potriveşte cu moda fetelor. –> Fetiţa de 7 ani.

Aud de multe ori astfel de fraze. Mă întreb de unde şi până unde acest mit? “Rozul e pentru fetiţe” . Nici chiar “fetiţele” nu-l mai poartă.

Vrem să fim la modă… iar acest lucru ne face să nu ne mai placă ceea ce e cu adevărat frumos. Lumea rozului e lumea în care ne-am născut… şi e lumea în care ar trebui să continuăm a creşte…

Toţi, da, toţi avem nevoie de ROZ!

Tot mai multă lume aduce argumente pro şi contra şi tot mai multă lume începe să îşi dea cu părerea şi să înceapă să dea date privind exact începutul Apocalipsei.

Fie oameni de ştiinţă, fie ei oameni simpli, un număr tot mai mare de oameni recunosc sfârşitul iminent al planetei însă fiecare are o altă părere.

De câteva zile Mass Media ne-a anunţat că mii de cercetători din 60 de ţări încă lucrează la o nouă descoperire care se anunţă a fii cea mai importantă din istoria Terrei.

Un accelerator de particule care ar putea facilita călătoriile în timp, pentru care dealungul a 50 de ani s-au cheltuit peste 6 miliarde de euro. De altfel şi în acest caz au existat persoane care au declarat că sfârşitul planetei este mai aproape ca niciodată datorită riscurilor formării unor găuri negre care ar putea înghiţii Terra.

Gândurile celor care au citit diferitele articole pe site-uri cum ar fi: Pro TV sau 9 am sunt împărţite. Au fost persoane revoltate de această invenţie şi persoane care aplaudă încercările cercetătorilor, dar au fost şi persoane confuze care nici nu mai ştiu ce să mai creadă. Până la urmă un lucru este cert şi anume că Apocalipsa este aproape.

Lăsând la o parte toate ideile noastre, Biblia vorbeşte din timp despre lucrurile care se întâmplă astăzi. Nimic nu este nou sub soare (Eclesiastul 1.9). În Daniel capitolul 12 cu versetul 4 stă scris:

Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului.
Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.

Dincolo de înţelepciunea cu ajutorul căreia oamenii vor înţelege Biblia, se vorbeşte şi despre o înţelepciune şi o avansare în domeniul tehnologiei. Este clar deja că este un moment de final al Pământului.

Deja cunoştinţa a ajuns la un nivel destul de înalt. Tot mai des apar fel de fel de invenţii, iar aceasta din urmă se anunţă ca fiind cea mai răsunătoare din istoria Pământului. Ar fi cireaşa de pe tort. Dacă am fii la un meci e fotbal am putea spune că suntem în minutele de prelungire.

Nu se ştie cât mai este, dar suntem pe sfârşit. Nu va fii nici vreo gaură neagră şi nici suprapopularea Pământului, nu va fii nici epuizarea resurselor, nici încălzirea globală şi nici topirea gheţarilor. Pământul nu se va autodistruge, chiar dacă cu paşi rapizi ne dorim asta.
Şi aşa, nu avem ce face cu timpul liber. Studiem cum ar arăta momentele imediat următoare Big-Bang-ului. Păcat că Big Scripture (Scriptura cea Mare) pentru noi nu are nici o relevanţă. Pentru că în Biblie scrie că Dumnezeu a făcut pământul. Noi vrem să descoperim particula lui Dumnezeu, dar pe El, nici pe departe. Ruşine nouă. Şi multă milă de la El, implorăm. Până la urmă totul este deşertăciune şi goană-n vânt (fie el şi de particule care circulă cu 99,99% din viteza luminii) (Eclesiastul 1.14)

Chiar dacă nu ar fi scris în Biblie acestea, tot aş fi de părere că Pământul nu se va autodistruge. Dumnezeu nu i-ar lăsa pe oameni să se autodistrugă. Datoria noastră este să nu pierdem timpul degeaba şi conştientizăm momentele în care ne aflăm fără să ne înspăimântăm. Să trăim fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima. Să trăim viaţa la cote şi principii înalte. Să fim blânzi, fără răutate ca porumbeii şi înţelepţi ca şerpii. (Matei 10.16).

Şi să trăim cu pasiune.

Împotriva interdicţiei ecologiste se rupeau crengi din pomi, jertfă puţin costisitoare şi se aruncau în faţa alaiului.

Era zi de sărbătoare. Templul stătea ţeapăn şi golit de prezenţa divină, ca multe din bisericile noastre.

Toată lumea se aştepta spre seară la o sfântă cafteală, când romanii bătuţi îşi vor lăsa sandalele rupte pe străzile Ierusalimului.
Ucenicii strigau şi ei tare pentru că unii dintre ei simţeau în nări fiorul luptei electorale, cu scaune de senatori împărţite cu largheţe. Poporul aştepta şi el pâini din cer, scutire de TVA şi săptămâna lucrătoare formată din trei zile.

Doar Prinţul Păcii plângea…

El întotdeauna a plâns doar unde e moarte şi acolo era destulă. Spirituală şi sigură, cu gust sărat de sânge şi miros de fum.

Şi pentru că nimeni n-a primit nimic în ziua aceea, oraşul alegându-se doar cu smochin blestemat şi uscat, vânzătorii din Templu cu câteva lovituri pe cocoaşă, L-au trimis pe Prinţ seara să cineze în Betania…

A plecat plângând şi fără măgăruş, iar soarele spre asfinţit proiecta asupra Lui umbre fugare de cruce…

Copiii continuau lauda şi închinarea pentru că întotdeauna există speranţa unei treziri spirituale…

Îmi place omul acesta. Are un bagaj de cunoştinţe excepţional şi îţi poate da multe răspunsuri.

Numele poeziei mi-a atras atenţia făcându-mă să citesc poezia.

Mi-a plăcut ideea că există o dragoste care poate să ne supere. Prima dată, înainte de a citi poezia m-am dus cu gândul la acea iubire care produce lacrimi şi tristeţe. O iubire dusă la extrem care să sufoce şi să ştirbească libertatea celui drag în loc să aducă zâmbete.

Trist când se întâmplă aşa. O relaţie care să aibă la bază o iubire sinceră să se transforme din prea multă atenţie în supărare şi teamă. Cunosc câteva cazuri în care persoane dragi mi-au spus că sunt supărate deoarece li se îngrădeşte libertatea şi nu se mai simt libere. Îmi spuneau că sunt conştiente că ei le iubesc însă le sufocă iar ei nu pot să înţeleagă lucrul acesta.

Îmi dau seama că motivul principal al acestei cauze ar fi o supradoză de gelozie. Atunci când el sau ea sunt geloşi peste limitele normale consider că s-a făcut primul pas spre o iubire care duce spre suferinţă. Cum îţi dai seama că ai o doză mai mare de gelozie? Caută să te cercetezi în cel mai obiectiv mod şi urmăreşte-ţi faptele tale în raport cu jumătatea ta.

Vei vedea dacă eşti posesiv sau nu.

E bine să fi gelos cu măsură pentru că cine nu e gelos deloc înseamnă că nu iubeşte acea persoană deloc, iar acea persoană nu reprezintă mare lucru pentru el. Este bine ca această gelozie să fie moderată, iar aceast echilibru poate fi atins doar prin ajutorul unei încrederi depline în persoana iubită, iar această încredere o dobândeşti când între voi există o comunicare corectă.

Nu am să încerc să vă fac un seminar despre iubire, ci vreau doar să vă dau un imbold în a vă face o analiză iuburii voastre. Cercetaţi-vă şi vedeţi dacă iubirea pe care o aveţi de oferit este una potrivită cu necesităţile persoanei pe care o iubiţi.

Revin la poezie şi spun că după ce am citit-o mi-am dat seama că mai este o iubire care duce la supărare. În poezie era vorba despre Dumnezeu Tatăl care l-a trimis pe Fiul să moară pentru noi din dragoste, iar noi oamenii îi respingem darurile în fiecare zi şi fiecare pas. Prin purtarea noastră refuzăm în fiecare zi iubirea lui Dumnezeu, iar această duce la întristarea celui care o oferă. Dacă în cazul oamenilor cei care oferă o iubire greşită supără pe cei care o primesc, raportat cu Divinitatea este exact invers. Cel care oferă o iubire potrivită este întristat.

Sper să reuşim fiecare să oferim o iubire potrivită persoanei de lângă noi şi înainte de această să acceptăm Iubirea care vine în fiecare zi şi de care avem atâta nevoie. Cu ajutorul Iubirii primite putem oferii o iubire potrivită şi care să ducă la fericire.

Aprind prin ger o luminiţă
Şi văd o sobă de-ncălzit,
O gâscă friptă-n furculiţă,
Dar toate-s flăcări de chibrit.

Copacii, iarba şi florile găsesc zilele acestea, dominaţi de ideea răzbunării, că amploarea primăverii nu mai poate fi pusă la îndoială. Radioul judecă, fără apel, orice idee de ploaie, potrivit cu muzica lui “Zdob şi Zdub”, care mărturiseşte despre obrazul neîntinat al ţării şi bucuria de a trăi.

Aşa cum ne-am obişnuit, sărbătorirea Paştelor, la temperatura de imaginaţie a românului, mimează an de an o credinţă arzătoare, continuând în babilonia de după Înviere, ce pluteşte cu graţie pe apele transparente ale dezinteresului general.

De multe ori, în segmentul acestor reprezentări banale, Sărbătoarea Învierii poate părea naivă, precum o joacă de copii, din care nu pot lipsi ouăle cu salmonelă, ştirile de la ora cinci şi mărturisirea credinţei cu pumnul.

Îmbogăţite până la exces, mesele tradiţionale, te confiscă instantaneu într-o adiere de basm ortodox, de care cu greu te mai poţi dezbrăca. La scurt timp apar şi primele vocalize de intoxicare, acestora făcându-le concurenţă doar ospeţele de la curtea lui Nero. Nişte beţivi se produc în versuri otrăviţi cu votcă în faţa statuii lui George Coşbuc, care dacă ar putea vorbi, săracul ar spune tuturor cât se simte de stânjenit. Iar dacă totul s-ar opri aici, ar fi bine.

Pe un deal numit Golgota, cel mai minunat loc de pe pământ, Isus şi-a isprăvit lucrarea. A suferit mult în apărarea opiniilor Celui ce L-a trimis. După ce a dat vedere orbilor, viaţă morţilor şi iertare păcătoşilor a îndurat un prezent greu în vederea unui viitor mai bun. S-a târât la cruce biciuit de unii, care abia aşteptau să-şi piardă minţile.

A fost convins că n-a cucerit lumea, nici cu diamante, nici cu seducţia ambalajului gol pe dinăuntru. Astăzi vrea să fie iubit si ascultat într-un chip deosebit de simplu, ca tu să înţelegi lămurit că nimic nu este mai scump decât ceea ce primeşti pe gratis. O inima. Si un loc in inima Lui.