Unora chiar le place să stea la coadă

A început şi 2011. Cu toţii sperăm -rămâne de văzut- ca anul ce ni se-ntinde în faţă să fie mai bun. Cu realizări, împliniri, reuşite, bucurii şi nu în ultimul rând sănătate (binecunoscutele şi prea uzatele cuvinte adunate în urări trimise pe la rude şi prieteni).

Şi iată-mă în prima zi de lucru a noului an. Dimineaţă. Pe stradă zăpada murdară şi îngheţată se sfarmă la fiecare pas. Câteva maşini şi oameni tăcuţi ce-şi plimbă căţeii în faţa blocului.

Ajung cu 10 minute mai devreme în staţia de tramvai ca să-mi fac abonament. Brusc, mă opresc. Nu-mi vine să cred. În faţa mea, la chioşcul de bilete, un rând gros şi lung de oameni. 99,9% dintre ei sunt pensionari. Mă întreb dacă nu cumva în locul chioşcului s-a deschis peste noapte vreun aprozar sau vreo alimentară care vinde la preţuri mici sau foarte mici. Sau pe bază de cupoane de pensie. Şi totuşi nu. În faţa chioşcului un şir dens de bătrâni cu plase de pânză sau de rafie, aşteaptă să-şi ,,încarce” abonamentele gratuite. În prima zi de an deşi au TOATĂ luna la dispoziţie. Un ianuarie întreg pot circula cu vechile abonamente. Dar ei nu. Ei vor din prima zi, chiar dacă unii nu le vor folosi decât de vreo 2 ori pe an. Lor le trebuie acum, urgent. Şi iată-i asfixiaţi în rând…aşteptând cuminţi. La câţiva paşi de ei câţiva trecători, ceva mai tineri  îi privesc. N-ai ce să le faci, îşi spun unii. N-ai ce să le faci, îmi spun şi eu în timp ce-mi amintesc de vechile cozi comuniste. Poate că au nostalgii, mă gândesc.

Îmi cumpăr bilet de la un butic din apropiere. Plec, dar nu înainte de a-i mai privi o dată. Mi-e milă. Şi totuşi, îmi spun în gând: poate că lor chiar le place să stea la coadă. Şi întrebarea care-mi răsună şi acum în minte: Oare chiar nu ne putem desprinde de poverile trecutului?

Tags: 2011, bilete, coadă