Trăim până când…

Trăim… însă trăim până la un momendat, iar după aceea, ni se curmă viaţa (ca să nu spun cuvântul “magic” pentrucă pare prea dur deocamdată pentru mine).

Cum? Ni se curmă viaţa şi atât? Nimic mai mult? Adormim pentru puţin, până la Judecată, mi-ar spune străbunica, la care am ţinut enorm.

Privind în urma dispariţiei unui om, mă-ngrozesc să mai văd, s-aud, să miros a lacrimile celor ce l-au “preţuit” de multe ori, după ce a dispărut.

Mi-e frică să mă mai gândesc că poate, pe acea persoană n-am s-o mai revăd pe-aproape, cine ştie cât… mă doare mai mult ca ceilalţi poate tot ceea ce văd.

Am învăţat să iubesc, şi-am învăţat s-o fac în fiecare zi cu aceeaşi intensitate… pot să mă consider fără duşmani, cu toate că nu există om fără duşmani. Oricum, pentru mine nu există, duşman, duşmani…
Revin la noi… tu şi eu. Trăim încă… dar după ce n-o vom mai face, vom mai trăi? În sufletul celor dragi poate…

Eu, m-am întrebat, ce va rămâne după mine. M-am întrebat de cuvântul pe care oamenii mi l-ar atribui, după ce eu n-o să mai fiu. Mi-aş fi dorit să merg la propria-mi înmormântare, dac-am s-adorm, până la Judecată. Mi-aş fi dorit s-aud cuvinte pe care poate nu le-am auzit niciodată cât am trăit.
De ce oamenii nu spun tot ceea ce simt atunci când trebuie să o facă? De ce se-nvârt mereu în acelaşi cerc? Cu toate că ştiu deja drumul… ştiu deasemenea că drumul real, e de fapt drept. De ce se ajunge mereu la cercuri? Simplu. Dacă drumul e drept şi îngust iar în faţă sunt obstacole, toţi facem câte o curbă, două… până devine cerc.
Oare dacă merg într-un pătrat, nu e bine?

Caut multe răspunsuri… însă ştiu că multe nu-mi vor fi date aici. Am să mă mulţumesc şi eu cu acelaşi cerc poate… dacă aşa fac toţi… de ce-aş fi eu diferit?

N-ai vrea să ieşim din cerc şi să îi iubim pe ceilalţi azi mai mult ca ieri şi mai puţin decât mâine?

Tags: curba, multumesc, patrate, rotund, traim