Poţi justifica piatra din mâna ta?

Am citit astăzi, un pasaj de viaţă. Cu adevărat special.
E aşa uşor să-l aplici şi în dreptul tău. Te las să urmăreşti în tihnă, şi cu pasiune.
Cuvintele ar fi de prisos.

Şi acum, citim pasajul. Durează cam 3 minute să citeşti, şi alte câteva să meditezi.

Isus a privit o clipă scena – victima tremurând, acoperită de ocară, demnitarii cu faţa aspră, fără pic de milă omenească. Spiritul Său de nepătată curăţie S-a cutremurat în faţa acestui tablou. Ştia bine pentru care motiv fusese adus acest caz în faţa Lui. El citea în inimă şi cunoştea caracterul şi istoria vieţii fiecăruia dintre cei care stăteau în faţa Lui. Chiar aceşti aşa-zişi paznici ai dreptăţii conduseseră victima la păcat, ca să-I poată întinde o cursă lui Isus. Nedând nici un semn că a auzit întrebarea lor, El S-a plecat şi, îndreptându-Şi privirea în jos, a început să scrie pe pământ.

Iritaţi de întârzierea şi aparenta Lui nepăsare, acuzatorii s-au apropiat, făcându-L atent asupra situaţiei. Dar, când privirea lor, urmărind-o pe a lui Isus, a căzut pe pământul de la picioarele Lui, expresia feţei lor s-a schimbat. Acolo, în faţa lor, erau scrise păcatele ascunse ale vieţii lor. Privitorii au văzut schimbarea bruscă de pe feţele lor şi s-au îngrămădit să vadă la ce se uitau cu atâta groază şi ruşine.

Cu toată pretenţia lor de respect faţă de lege, acuzând-o pe femeie, rabinii nesocoteau prescripţiile legii. Era datoria soţului să ia măsuri împotriva ei, şi părţile vinovate trebuiau să fie pedepsite deopotrivă. Acţiunea acuzatorilor era cu totul neautorizată. Isus i-a întâmpinat totuşi pe terenul lor. Legea preciza că, în cazul pedepsei cu moartea, trebuia ca martorii să arunce primii cu piatra. Ridicându-Se acum şi aţintindu-Şi privirea asupra bătrânilor complotişti, Isus a zis: “Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea“. Şi, aplecându-Se, a continuat să scrie pe pământ.

El nu nesocotise legea dată de Moise, nici nu călcase autoritatea Romei. Acuzatorii fuseseră înfrânţi. Acum, când haina pretinsei lor sfinţenii fusese sfâşiată, ei au rămas în faţa nemărginitei curăţii vinovaţi şi condamnaţi. Tremurau ca nu cumva nelegiuirile ascunse ale vieţii lor să fie descoperite mulţimii şi unul câte unul, cu fruntea şi ochii plecaţi, s-au furişat, lăsându-şi victima singură cu Mântuitorul milostiv.

Isus S-a ridicat şi, privind la femeie, a zis: “Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” “Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: “Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti“.

Femeia stătuse în faţa lui Isus tremurând de frică. Cuvintele Lui: “Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea” au sunat pentru ea ca o sentinţă la moarte. Nu îndrăznea să ridice ochii către faţa Mântuitorului, ci îşi aştepta soarta în tăcere. Cu inima cuprinsă de uimire, a văzut cum acuzatorii ei se îndepărtează fără cuvânt şi plini de nelinişte; apoi au ajuns la urechile ei aceste cuvinte: “Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti”. Cu inima zdrobită, ea s-a aruncat la picioarele lui Isus, exprimându-şi printre suspine iubirea plină de recunoştinţă şi mărturisindu-şi păcatele cu lacrimi amare.

Oamenii îl urăsc pe păcătos, în timp ce iubesc păcatul. Hristos urăşte păcatul, dar îl iubeşte pe păcătos.

(extras din Viaţa lui Isus, Ellen White)

Tags: dragoste, iisus, victima