Libertate Religioasă January 14, 2008
12 ianuarie 2007 la Biserica Adventistă din Sânandrei, judeţul Timiş, s-a sărbătorit Ziua Libertăţii Religioase.
Aceasta ocazie publică a însemnat vizitarea bisericii noastre de către mai multe oficialităţi locale, care au avut ocazia să ne cunoască mai bine, la noi acasă; să cunoască despre crezul nostru, lucrarea noastră şi modul nostru de manifestare.
Printre alţii au fost prezenţi: Dl. Dorel Ioan Demea, primarul comunei, Dl Prof. Adrian Nicolae Barna, viceprimar, Claudiu Coman, preşedintele organizaţiei PSD din localitate, Veronica Maier, directoare a grădiniţei, Patrulescu Nicolae, reprezentând Biserica Baptistă.
În alocuţiunea sa, primarul comunei, care a participat pentru prima dată la un program în biserica noastră şi-a exprimat regretul de a nu fi răspuns inviţatiilor anterioare, bucuria pentru ceea ce a văzut şi totodată a spus că Biserica Adventistă din localitate va avea în curând atribuit un teren spre a fi folosit ca cimitir.
părerea ta aici