adventisttm.org

“Aprind prin ger o luminiţă
Şi văd o sobă de-ncălzit,
O gâscă friptă-n furculiţă,
Dar toate-s flăcări de chibrit.”

Copacii, iarba ÅŸi florile găsesc zilele acestea, dominaÅ£i de ideea răzbunării, că amploarea primăverii nu mai poate fi pusă la îndoială. Radioul judecă, fără apel, orice idee de ploaie, potrivit cu muzica lui “Zdob ÅŸi Zdub”, care mărturiseÅŸte despre obrazul neîntinat al ţării ÅŸi bucuria de a trăi.

Aşa cum ne-am obişnuit, sărbătorirea Paştelor, la temperatura de imaginaţie a românului, mimează an de an o credinţă arzătoare, continuând în babilonia de după Înviere, ce pluteşte cu graţie pe apele transparente ale dezinteresului general.

De multe ori, în segmentul acestor reprezentări banale, Sărbătoarea Învierii poate părea naivă, precum o joacă de copii, din care nu pot lipsi ouăle cu salmonelă, ştirile de la ora cinci şi mărturisirea credinţei cu pumnul.

Îmbogăţite până la exces, mesele tradiţionale, te confiscă instantaneu într-o adiere de basm ortodox, de care cu greu te mai poţi dezbrăca. La scurt timp apar şi primele vocalize de intoxicare, acestora făcându-le concurenţă doar ospeţele de la curtea lui Nero. Nişte beţivi se produc în versuri otrăviţi cu votcă în faţa statuii lui George Coşbuc, care dacă ar putea vorbi, săracul ar spune tuturor cât se simte de stânjenit. Iar dacă totul s-ar opri aici, ar fi bine.

Pe un deal numit Golgota, cel mai minunat loc de pe pământ, Isus şi-a isprăvit lucrarea. A suferit mult în apărarea opiniilor Celui ce L-a trimis. După ce a dat vedere orbilor, viaţă morţilor şi iertare păcătoşilor a îndurat un prezent greu în vederea unui viitor mai bun. S-a târât la cruce biciuit de unii, care abia aşteptau să-şi piardă minţile.

A fost convins că n-a cucerit lumea, nici cu diamante, nici cu seducţia ambalajului gol pe dinăuntru. Astăzi vrea să fie iubit si ascultat într-un chip deosebit de simplu, ca tu să înţelegi lămurit că nimic nu este mai scump decât ceea ce primeşti pe gratis. O inima. Si un loc in inima Lui.