Asigurare de suflet

De curând participând la un seminar destinat recrutării agenţilor de asigurări, în timp ce ascultam suavul glas al doamnei Natasha (sau cum o cheamă…), mi-am scos încetişor telefonul din geantă.

Ţinându-l în aşa fel încât să nu trebuiască să mi se atragă atenţia, priveam din 2 în 2 secunde ceasul.
Trecuseră mai mult de 45 de minute de cand începuse prezentarea iar eu, o “adeptă” a sistemului descoperit de mine ca fiind utilizat în acea companie simţeam că şi cele 2 secunde trec greu. M-am lăsat luată de “val” şi nefiind deloc prezentă printre trupurile din sala îmi imaginam că sunt directoarea unei agenţii de asigurări.

Dunga de la pantalonii costumului nu era deloc dreaptă, cămaşa părea necălcată şi picioarele îmi erau umflate de la pantofii cu toc pe care eram obligată sa-i port. Aveam în geantă o mulţime de hârtii vechi din promoţiile anilor trecuti iar pliantele erau îndoite de vreme… Laptop-ul cerea zile de concediu şi calculatorul de buzunar nu mai făcea faţă solicitărilor..

Întrebată de doamna aceea de ce nu m-am ocupat de pensile private în urmă cu 2 ani de zile i-am răspuns fără să raţionez prea mult: Uite – aşa… N-a cerut explicaţii, dar cand s-a întors cu faţa înspre panoul pe care rulau imaginile din prezentare mi-am luat geanta sub braţ şi am ieşit din încăpere. Paşii mei obosiţi bătătoreau asfaltul de pe strada întunecată pe care se afla sediul iar mie nici că-mi păsa de faptul că cineva m-a invitat cu un scop acolo. Iar eu: am plecat.
Dar, n-am mai putut! Aveam nevoie de aer. De libertate. De întunericul strazii. De siguranţa pasilor mei.
Şi bine-am facut că m-am dus.

În jumatatea de oră destinată mersului pe jos până la cel mai apropiat mijloc de transport în comun, mi-am notat în gând cateva idei.
Dacă ar fi sa le redau “dezorganizat” ar suna cam aşa:

Îmi asigur pensia pentru o viaţă întreagă fără să-I mulţumesc Asiguratorului pentru cea de pană acum. Îmi asigur casa şi nu mă gândesc la cel pe care-l asigura podul de ploaie. Îmi asigur maşina şi trec pe langă cei “la pas” claxonându-i să treacă pe margine. Îmi asigur bunurile dar nu mă pasionează vastul “domeniu” al foametei sau prezentul celor flămânzi.

Cer depozitarea banilor într-un cont şi-astept ca dupa 20 de ani să-mi returneze banca dublu, fără să-mi treacă prin minte că unii aşteaptă de-atata vreme să vadă şi ei “lumina zilei”, să ştie cum arată soarele sau cum se explică cuvantul verde.
Îmi asigur sănătatea şi-astept să nu mă-mbolnăvesc ticsindu-mă cu E1, E2 si E n-uri.

Dacă s-ar putea mi-aş asigura trecutul, amintirile, vorbele, gândul şi-n funcţie de interes: prietenii, câteodată…
Îmbrăcaţi în costume de circ, comportându-ne ca-ntro arenă unii cu alţii, fără dungi aliniate, cu cămaşile pătate şi cu pantofii rupţi degeaba pe la biserici ne proclamăm zi de zi “directori” a propriei companii de asigurări.
O companie cu vechime pe piaţă, cu trecutul murdărit din nou după Golgota…

Încheiem poliţe cu toată lumea şi-n contract nu scriem decât : “Uite-aşa”….!

Într-o vreme ca asta, cu “taxa” plătită de El în avans, noi ne mai permitem să umblăm cu sufletele neasigurate…
Eu, am sa închei poliţa acum.. Nu până-n ianuarie. Nu pentru c-ar fi obligatoriu, dar mă tem să nu fie tarziu!
Tu, ce alegi?

Tags: asigurare, sănătate, suflet, viata