adventisttm.org

Pentru că e în premieră, vă prezint pe membrii acestei echipe frumoase de pe adventisttm.org, cărora le mulţumesc în mod special pentru timpul care-l acordă pentru realizarea unui portal frumos.

Nu am făcut încă cunoştinţă prea bine cu ei, de când s-a lansat site-ul.

Erik, Edwin, Pavel, Andrey, Ciprian, Cristi, Elena, Ana-Maria, Emanuel, Puiu, Vlad.
Urmează să-i cunoaştem mai bine în viitor, când ne propunem să discutăm cu fiecare. Aşa, ca între 4 ochi.

Ne face plăcere să îţi prezentăm pasiune.
Sperăm să găseşti ceea ce cauţi, şi să ne susţii în rugăciuni.

Creştem cu tine, cum am mai spus-o!

PS. Voia bună e dată de bannerul de sus. Pentru că, se pare că vine primăvara (nu e chiar motiv de voie bună, dar luată la figurat, oferă multă multă voie bună).

Later Edit:
Am mai primit un membru: Ramona.

Am găsit întâmplător pe un site ştirea care urmează:

“Câştigătorul celui mai mare premiu al Loteriei Române, în valoare de 9,3 milioane euro, s-a prezentat să-şi ridice premiul…
Cel care a câştigat premiul este un om de afaceri român, de naţionalitate străină, care trăieşte de 17 ani în România. Acesta este economist, are în jur de 30 ani, este căsătorit, are copii şi locuieste în Bucureşti. Mai multe detalii nu au putut fi date din cauza contractului de confidenţialitate semnat de CNLR şi câştigător.”

Ne putem noi imagina “fericirea” acelui om? Mi-a trecut fulger prin minte întrebarea: Ai avea curajul să-i mai vorbesti acelui om despre fericirea pe care ţi-o dă Dumnezeu?

Oare cum ar fi dacă aş avea şi eu atâţia bani? …

Oferă Loteria Naţională un premiu mai mare decât cel pe care ni-l poate oferi Dumnezeu?

Pot oare banii să ne facă să uităm cât de mare este El?

Farmacie. Coadă. Oameni nemulţumiţi pentru că plafonul de medicamente compensate se epuizează rapid.

Şi acum o altă scenă.
Se trezeşte de dimineaţă tare, şi merge să stea la coadă la farmacie, să prindă un loc “bun”. Şi reuşeşte. Ajunge prima, şi aşteaptă mai bine de două ore până se deschide farmacia. În frig, cu strada pustie, bătrână şi bolnavă nu prea are la ce să se gândească. “Poate mâine o fi mai bine..” îşi spune.

Reuşeşte să intre, este servită amabil de cele care îşi fac serviciul. Fericită că a reuşit să procure medicamente cât să-i ajungă toată iarna (adică încă vreo 3 luni), iese afară cu o inimă mulţumitoare.

Afară coadă. Coadă cu oameni nemulţumiţi.
- Femeie, ce nesimţită sunteţi! Cum aţi putut sta atâta? Nu vedeţi ce coadă e?
- Auziţi, dar aţi cumpărat toate medicamentele? Nouă nu ne-aţi mai lăsat? (replică inspirată de plasele bătrânicii, pline).

Ea se întreabă.. Oare îmi iau medicamente în plus? Oare.. Şi aici există concurenţă? De ce? Parcă aş da banii de plăcere pe ele.. Nu-i corect. Şi se îndreaptă spre casă, cu toată pofta de viaţă (şi aceea, aproape inexistentă) tăiată, şi cu o zi gri. Asemenea celor câţiva ani trecuţi.

Întrebare. Cu cine ţii?

Mai găsim ceva bun în lume? Are Florin Lăiu o vorbă măiastră.
Frumuseţea tragicului începe când îţi pui întrebarea. Oare tinerii din ziua de azi, au ceva de învăţat de la “perii albi”?